Știu totuși că omul se repede la rugăciune atunci când se simte neputincios. Nu judec aici dacă e greșit sau nu să apelăm la liniștirea sufletului prin rugăciune doar atunci când am epuizat toate soluțiile oferite de lumea laică în rezolvarea problemelor ce ne macină. Poate tocmai asta ne face oameni: că trebuie întâi să suferim pentru a ne îndrepta pașii către ușa Mântuirii. Oricum, cred că este mai în folosul omului ca în momentele de cumpănă să se îndrepte spre ușa Mântuirii, decât spre ușa crâșmei. Indiferent la care bați, ți se va deschide, doar că una îți îngrijește sufletul, îl curăță, îl primenește și ți-l descoperă ție în adevărata lui frumusețe divină, în timp ce cealaltă ușa deschisă lasă să intre în sufletul tău tot soiul de bălării, lighioane ce îl năpădesc, îl murdăresc, îl tulbură și-l ascund de tine, cel care ai atâta nevoie de el. Cu cât deschizi mai des ușa cârciumei, cu atât mai repede uiți că ai suflet și ajungi să te comporți în consecință.
Trebuie să privim sufletul nostru ca pe o casă în care locuiește Cel de Sus. La fel cum noi, oamenii, nu agreăm să locuim într-o casă murdară și neîngrijită, la fel și El nu poate locui într-un suflet plin de mizerii. Chiar dacă El își dorește să șadă acolo, trebuie mai întâi să facem ordine ca să-L putem primi. Și sigur va veni! Pentru că orice părinte abia așteaptă să-și revadă copilul, să-l sprijine, să-l sfătuiască și să-i conducă pașii pe un drum ușor de străbătut, cu condiția ca acesta să nu se abată pe scurtături închipuite sau ocolișuri fără rost. Cum ne dăm seama dacă Dumnezeu locuiește în sufletul nostru? Foarte simplu. În momentul când apăsările sufletești încep să dispară, când necazurile ne ocolesc, când avem spor în ceea ce facem, când există armonie în familie și fericire în inimă, atunci înseamnă că Dumnezeu se află în sufletul nostru. Avându-L acolo și lăsându-ne conduși de învățăturile Lui, viața noastră devine o bucurie continuă pe care o trăim zilnic, ca ceva firesc.
Primenirea sufletului nu este chiar grea. Rugăciunile zilnice, spuse cu atenție, ascultând cuvintele simple și înțelepte pe care le rostim atunci când ne închinăm, pot reprezenta începutul curățeniei noastre sufletești. Spuse zilnic, ele ne vor transforma încetul cu încetul existența pentru ca, în cele din urmă, vom ajunge să trăim în spiritul lor și să acționăm în concordanță cu învățăturile propovăduite de ele. Ființa noastră va rezona cu mesajul acestora și încetișor, pe nesimțite, vom fi tot mai echilibrați, tot mai conștienți de ce e bine sau greșit să facem și, acționând în consecință, ne vom curăța sufletul zi de zi, până va deveni luminos și plin de Dumnezeiasca Slavă. Iar când vom privi într-un târziu spre el, acolo Îl vom vedea pe Dumnezeu… și purtându-L în suflet, niciodată nu ne vom mai teme de nimic…
Un Paște fericit tuturor!
Lasa un raspuns