Potrivit ministrului Dan Marian Costescu, ministerul de resort va demara o investiţie în construcţia unui nou drum expres pe ruta Siret – Suceava – Paşcani – Bacău – Focşani – Buzău – Ploieşti recent.
Flutur a arătat că Master Planul General de Transporturi prevede construcţia unui nou drum expres (Drumul Siretului), care va fi alcătuit din şase sectoare, între Siret şi Ploieşti.
„Legătura către Bucureşti se realizează prin sectorul de autostradă aflat în operare, A 3, Ploieşti – Bucureşti”, se precizează în răspunsul dat de ministrul Dan-Marian Costescu. Investiţia totală în construcţia acestui drum expres va fi de peste 2,2 miliarde de euro.
Totuși Cătălin Humor, șeful CNADNR, a anunțat că până în vară, va fi scos la licitație studiul de fezabilitate pentru drumul expres Bacău-Buzău-Ploiești, drum care va face legătura între Moldova și sudul țării.
„În acest an vom scoate la licitație mai multe proiecte, pentru că sunt mai multe faze ce vor fi scoase la licitație. Vom scoate mai multe studii de fezabilitate, printre care aș enumera Ploiești – Bacău, la nivel de autostradă sau drum expres. Vom vedea care este varianta care satisface nevoile din zonă mai bine. Va fi autostrada Tg. Neamț – Iași – Ungheni. Va fi Comarnic – Brașov, lotul 1,2,3 și 4. Tot ce scoatem la licitație va fi un pachet întreg: Studiu de Fezabilitate, Proiect tehnic și autorizație de construire. După care proiectele vor fi scoase la licitația de execuție” a declarat Cătălin Humor, șeful CNADNR.
Totuși în răspunsul ministrului Marian Costescu din cele şase tronsoane ale noului drum expres, proiectul pentru porţiunea Siret – Paşcani prevede o alocare de fonduri de 235,44 milioane de euro, în timp ce pentru tronsonul Suceava – Siret este prevăzută suma de 347,99 milioane de euro.
Senatorul Flutur a mai precizat că ministrul Dan-Marian Costescu l-a informat că anul acesta încep procedurile pentru demararea lucrărilor de intervenţie pe Drumul Naţional 2, pe ruta Fălticeni – Suceava – Siret.
Lasa un raspuns