Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a criticat dur modul în care s-a conceput și s-a construit șoseaua de centură

Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că pe tronsonul I s-au cheltuit aproape 80 de milioane de euro, iar lucrările nu au fost finalizate, fiind executate prost încă de la început.

„Centura de pe tronsonul I nu cred că poate fi realizată repede. Aici sunt îngropați aproape 80 de milioane de euro, deoarece pe acest tronson al centurii prețul pe kilometru asfaltat este de peste 6 milioane de euro. Din păcate avem lucrări de proastă calitate. Nu avem realizat acel tip de proiect implementat în condiții de siguranță pentru trafic și în condiții de respect pentru banul public”, a declarat Nechifor.

Acesta a menționat că pământul peste care s-a realizat șoseaua de centură este un pământ nestabil, fiind un lut combinat cu pământ de flori. Din acest motiv, consideră Nechifor, zona nu poate presupune existența unei centuri de ocolire a Sucevei în care traficul e de mare tonaj și de mare viteză.

„Această centură începută în anul 2007 cred că s-a proiectat din birou, fără a se ține cont de realitățile din teren”, a concluzionat Nechifor.

Președintele PSD Suceava consideră că nici Consiliul Județean Suceava și nici Primăria municipiului Suceava nu sunt responsabile de această investiție și de acest proiect. Acesta dă vina pe Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care din 2007

a investit bani în acest tronson de ocolire a Sucevei.

„Îmi aduc aminte că în 2009 s-au făcut foarte multe lucrări suplimentare la tronsonul I. Guvernarea PNL-PDL s-a gândit la așa ceva. Ei sunt cei care au stabilit tronsonul și firmele de execuție”, a adăugat Nechifor.

Acesta consideră că Guvernul va renunța la acest proiect, deoarece, din sursele sale, va fi nevoie de o reproiectare, de o nouă licitație și desigur, de alți bani.

 „Vedem fisuri grave în suprafața turnată. Din cauza unui deal instabil, structura de asfalt cedează, crapă, pentru că indiferent cât de mult s-a lucrat în fundația drumului, dealul fiind extrem de instabil, există foarte mari și multe pericole. S-au creat tensiuni în structura terenului și în multe locuri apar aceste rupturi de mal, care, din păcate, nu fac altceva decât să coboare cu tot cu sistemul rutier construit”, a menționat președintele PSD.

Este greu de crezut că Guvernul României va aloca iar bani pentru un nou proiect de centură a Sucevei, iar dacă banii vor fi alocați din bugetul Consiliului Județean, cu siguranță se va resimți acest lucru.

Cu toate că Nechifor consideră o investiție proastă șoseaua de centură de pe tronsonul I, este de salutat decizia Ministerului Fondurilor Europene care a alocat suma de aproximativ 52 de milioane de euro pentru prima etapă a centurii Sucevei. Totodată, senatorii PSD au susținut în Senatul României interpelări privind starea șoselei de centură.

Senatorul PSD Neculai Bereanu, i-a transmis ministrului Carmen Aura Răducu, faptul că finalizarea șoselei de centură a Sucevei reprezintă un obiectiv foarte important pentru deblocarea circulației în municipiul Suceava.

Nechifor: „Suntem în situația de a reinstaura în România acel sistem și acel proces de tăieri”

Guvernul nu este capabil să acorde subvenția pentru fermierul român, consideră Nechifor. Aceasta a amintit faptul că pe vremea Guvernului Victor Ponta și a ministrului Agriculturii din acea vreme, Daniel Constantin, subvenția era plătită în perioada octombrie/noiembrie.

„Văd că acum, odată cu tehnocrații de dreapta, nu recunosc un drept fundamental pentru românii care duc o viață dificilă la țară. Suntem la jumătatea lunii mai, în situația în care fermierul român nu și-a primit subvenția pentru agricultură”, a mai spus Nechifor.

Președintele PSD consideră că acest fapt reprezintă o dovadă că suntem în situația de a se reinstaura în România acel sistem și acel proces de tăieri din perioada guvernării PDL.

„S-a început cu tăieri de subvenții, iar acum observ că sunt din ce în ce mai multe vorbe care aduc în discursul public posibilitatea de a fi tăiate din nou pensiile și salariile. Cred că lucrul acesta trebuie stopat cât mai repede. Eu știu că guvernarea Victor Ponta a lăsat România cu foarte mulți bani în visterie. Nu cred că e normal că oamenii din România să sufere din nou, după ce au trebuit să îndure patru ani cu PDL, în perioada 2008-2012, atunci când li s-au tăiat pensiile și salariul, și totodată crescând și tva-ul. Nu cred că e normal ca după acea suferință colectivă, acum să reluăm acel proces de distrugere a țări”, a încheiat Nechifor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.