O femeie de 53 de ani din comuna Bosanci, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 17, în interiorul orașului Frasin, miercuri, în jurul orei 07:30, a oprit pe partea dreaptă pentru a urca o tânără de 26 ani din localitate, colegă de serviciu, după care, a efectuat manevra de întoarcere a autoturismului fără să a se asigure corespunzător.

Autoturismul femeii a fost acroșat de un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 49 de ani din orașul Gura Humorului, care se deplasa în același sens. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a tinerei de 26 de ani.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.