Pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit cu trei autospeciale militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, sprijiniţi de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mitocu Dragomirnei.
Potrivit unui comunicat al I.S.U. „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardea generalizat depozitul de furaje, fără pericol de propagare, acesta fiind amenajat în câmp liber.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:00. Au ars aproximativ 40 de tone de furaje (fân şi paie).
Pompierii au concluzionat că incendiul a izbucnit datorită folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Polițiștii au reușit să îl identifice pe făptuitor, în persoana unui bărbat de 40 de ani, din județul Iași. Acesta lucra ca cioban la stâna aflată în proprietatea celui care deținea și depozitul de furaje, iar pe fondul unor neînțelegeri financiare, a dat foc mai multor baloți de lucernă.
Bărbatul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii unor măsuri preventive.
Lasa un raspuns