În anul 1872 s-a născut Dimitrie Anghel, scriitor român. A debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 – 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 – 1910). (d. 1914);

A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța.

  • În anul 1054 are loc Marea Schismă dintre bisericile creștine occidentale și bisericile orientale de rit bizantin;
  • În anul 1264 are loc prima mențiune documentară a orașului Bistrița;
  • În anul 1920 are loc „Acordul de la Spa” privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria);
  • În anul 1921 are loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino;
  • În anul 1943 a încetat din viață Eugen Lovinescu, critic și istoric literar român (n. 1881);
  • În anul 1961 atleta Iolanda Balaș, multiplă campioană, a stabilit, într-un concurs desfășurat la Sofia (Bulgaria), al 14-lea și ultimul record mondial al său la săritura în înălțime: 1,91 m;
  • În anul 1999 John F. Kennedy, Jr., care pilota un avion Piper Saratoga, moare când avionul său s-a prăbușit în Oceanul Atlantic. Soția lui, Carolyn Bessette Kennedy, și cumnata lui, Lauren Bessette, de asemenea, au murit;
  • În anul 2000 a avut loc ultima eclipsă de lună a secolului XX.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.