În cauză, s-a procedat la urmărirea autoutilitarei pe o distanță de circa 100 metri, ocazie cu care, la volanul mașinii a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din comuna Șcheia, care a declarat faptul că, nu are asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere.
Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care, a fost îndrumat să se deplaseze la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, moment în care, acesta a devenit agresiv verbal și fizic, opunând rezistență, motiv pentru care, a fost imobilizat și încătușat, după care a fost condus la spital, unde, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns