Sindicatele din învățământ au cerut amânarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ, însă se pare că fără succes, întrucât acesta se va desfășura conform graficului stabilit de Ministerul Educației.

„Concursul de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ se va desfășura conform graficului stabilit de MENCȘ”, a declarat Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Trebuie precizat că în județul Suceava, pentru funcția de director pentru aproximativ 30 de unități de învățământ nu s-a înscris niciun candidat.

„În funcțiile de director sau de director adjunct rămase vacante sau în cazul vacantării unor funcții de director sau  de  director  adjunct  din  unități  de  învățământ  de  stat, conducerea  interimară  este  asigurată,  până  la  organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, membru al corpului național de experți în managementul educațional, numit prin detașare în interesul învățământului sau prin delegarea atribuțiilor specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului școlar general, la propunerea consiliului profesoral din unitățile de învățământ respective, cu avizul consiliului de administrație al  inspectoratului  școlar  și  cu  acordul  scris  al  persoanei solicitate. Nu pot fi numite în funcțiile rămase vacante sau în cele care se vacantează între perioadele de concurs: persoanele  care  până  la  organizarea  concursului  au ocupat funcții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs; persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise”, a declarat Cezar Anuței.

Trebuie precizat că, cadrele  didactice  titulare  în  unități  de  învățământ particular acreditate, membre ale corpului național de experți în managementul  educațional,  pot  fi  numite,  prin  detașare  în interesul învățământului, în funcții de director sau de director adjunct la unități de învățământ preuniversitar de stat, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar. În mod similar, cadrele didactice titulare în învățământul de  stat,  membre  ale  corpului  național  de  experți  în managementul  educațional,  pot  fi  numite,  prin  detașare  în interesul învățământului, în funcții de director sau de director adjunct  la  unități  de  învățământ  preuniversitar  particular autorizate sau acreditate, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.