Senatorul de Suceava al Partidului Social Democrat, Ovidiu Donțu a trimis către Senatul României o propunere legislativă ce constă în modificarea criteriului referitor la alegerea sumei maxime ce se poate deduce din impozitul pe profit, precum și dublarea unuia dintre acești indicatori de la 0.5% la 1%.

„Apreciez că este necesar să se asigure anumite facilități fiscale celor care fac sponsorizări, cu scopul de a crește gradul de deschidere către astfel de gesturi din partea companiilor, putându-se astfel rezolva anumite cazuri sau împrejurări pentru care statul nu a găsit întotdeauna resursele necesare sau legislația nu a permis rezolvarea acestora”, a menționat Ovidiu Donțu în expunerea de motive.

Senatorul PSD propune modificarea articolului 25 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, astfel:

„Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii maxime dintre următoarele:

1 – valoarea calculată prin aplicarea a 1% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;

2 – valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat”, propune senatorul PSD.

În propunerea legislativă, Ovidiu Donțu a subliniat că sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reportează în următorii șapte ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.