Programul haotic, lipsa de odihnă sau exerciţii fizice regulate, pot de asemenea declanşa acest tip de astenie.
Tristeţea manifestată în zilele reci de toamnă poate fi mai mult decât o stare de spirit trecătoare. În anumite cazuri această stare semnalează prezenţa asteniei. Pe măsură ce zilele devin mai scurte, sistemul imunitar pare să-şi piardă din putere, ceea ce face o persoană afectată de astenie să se simtă slăbită şi tristă.
Diagnosticul de astenie de toamnă poate fi considerat corect, numai dacă persoana în cauză a manifestat aceleaşi simptome, cel puţin trei sezoane la rând şi dacă starea acesteia de sănătate s-a îmbunătăţit în timpul lunilor de primăvară şi vara.
Manifestările frecvent întâlnite ale asteniei de toamnă:
- Depresie:apatie, subestimare, senzaţie de vinovăţie, tristeţe;
- Anxietate:incapacitatea de a face faţă situaţiilor de stres;
- Schimbări frecvente de dispoziţie:tranziţii bruşte de la o stare de spirit la alta;
- Tulburări de somn:somnolenta în timpul zilei;
- Letargie:oboseala şi incapacitatea de a desfăşura activităţile de zi cu zi;
- Probleme sociale:iritabilitate şi dorinţa de izolare;
- Probleme sexuale:lipsa libidoului.
Astenia poate fi prevenită prin urmarea unor simplii paşi:
- Încercaţi să petreceți cât mai mult timp în aer liber, chiar dacă vremea este mohorâtă. Efectul luminii naturale este foarte important pentru sănătatea dumneavoastră mentală.
- Adoptaţi o dietă echilibrată care să includă suficiente minerale şi vitamine.
- Efectuaţi exerciţii fizice cel puţin 30 de minute zilnic.
- Păstraţi legătura cu grupul dumneavoastră de prieteni şi cunoscuţi şi nu renunţaţi la activităţile pe care le faceţi de obicei împreună.
Atunci când apar stările specifice pentru astenie, apatie sau oboseală, ele reprezintă un semnal clar care atenţionează o persoană că stilul de viaţă nu este cel mai potrivit pentru organism. Pentru a preveni aceste stări, specialiştii recomandă consumul unor cantităţi mari de alimente bogate în vitamine, minerale, enzime şi fitonutrienti.
În acest fel, puteţi intra în sezonul rece cu un sistem imunitar fortificat, care vă va ajuta să faceţi faţă bolilor şi sezonului de toamnă-iarnă. Astfel, ar trebui să includeţi în dieta dumneavoastră zilnică multe fructe şi legume precum: varza, conopida, broccoli, sfecla, pere, mere, gutui, dovleac, nuci, struguri şi suplimente naturale.
Lasa un raspuns