Duminică, 6 noiembrie 2016, începând cu ora 13:00, se va desfășura cea de-a XIV-a ediție a Festivalului – Concurs interjudeţean de muzică populară instrumentală „Alexandru Bidirel”. 

Evenimentul va avea loc la Muzeul „Ciprian Porumbescu” din Stupca și este organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Primăria comunei Ciprian Porumbescu.

Festivalul-concurs, care cuprinde trei secţiuni („Alexandru Bidirel” – vioară, „Niculai Picu” – cobză, „Grigore Vindereu” – taraf tradiţional alcătuit din vioară,fluier, tobă, cobză) va avea un juriu format din specialişti ai genului, folclorişti, dirijori şi interpreţi consacraţi.

Notarea concurenţilor se va face ţinând cont de autenticitatea repertoriului, pregătirea tehnică, calitatea sunetului şi autenticitatea costumului popular.

festivalul-alexandru-bidirel

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.