La secția ATI din Spitalul Județean Suceava s-au făcut investiții substanțiale, astfel încât, în momentul de față, toate saloanele de la secția de terapie intensivă beneficiază de niște dotări de înaltă calitate.

„Secția noastră s-a înnnoit, s-a modernizat și s-a ridicat la nivelul exigențelor spitalului. Avem un spital foarte bine dotat și a existat mereu o preocupare continuă de îmbogățire a bazei materiale, de dotare cu ce se poate mai bun. Noi am beneficiat de o dotare foarte bună și de excepție, am fost tot timpul în atenția spitalului”, a declarat doctorul Dorin Stănescu, șeful secției Anestezie și Terapie Intensivă.

Toate saloanele din secția ATI din Spitalul Județean Suceava beneficiază de niște console de terapie intensivă, care conferă atât oxigen, aspirație, prize de curent electric, dar și alte facilități, pentru ca terapia unui bolnav să fie cât mai lipsită de riscuri și de efecte secundare.

„Tot ce ține de partea electrică și de gazele necesare în terapie intensivă nu trebuie să aibă contact cu solul, pentru o bună curățenie sau sterilizare”, a precizat șeful secției ATI.

Potrivit medicului Dorin Stănescu, toate paturile din secția ATI sunt dotate cu monitoare de ultimă generație. Fiecare pat are un monitor pentru fiecare pacient și un monitor care este conectat cu celelalte secții ale spitalului. Rolul acestor monitoare este foarte important pentru că astfel se evită pierderea de timp prețios pentru bolnavi.

„Vom avea analizele pacientului pe acest monitor și investigațiile radiologice în timp util,  și nu se va mai circula cu filmul, cu foaia de observație, de la serviciul de radiologie la patul bolnavului. Orice medic care va dori să facă un consult la patul bolnavului va avea pe ecran imaginea care îl interesează. Monitoarele sunt foarte bune pentru că beneficiem de această scurtare a  timpului în care putem ști ceva despre bolnav”, a mai adăugat Dorin Stănescu, șeful secției ATI.

De asemenea, secția de Anestezie și Terapie Intensivă va beneficia și de o monitorizare centrală, acest lucru ajutând personalul medical să poată avea o privire de ansamblu asupra tuturor paturilor.

„Asta nu înseamnă că nu vom sta lângă pacinet, dar putem avea o privire de anasamblu în orice moment, asupra tuturor paturilor. 36 de paturi vor fi monitorizate atât local cât și central, iar faptul că toate sunt unitare și de cea mai bună calitate, creează o impresie foarte bună”, a ținut să precizeze medicul Dorin Stănescu.

În prezent, secția de Anestezie și Terapie Intensivă are în dotare aparate de anestezie  și ventilatoare de ultimă generație, două ecografe mari și un ecograf de buzunar care este de ajutor în situațiile limită.

„Mai avem și cinci blocuri de injectomate. Injectomatul este o seringă automată mobilizată de un motoraș, care injectează într-un ritm foarte lent, exact în ritmul care este necesar pentru substanțele cu doze mici pe oră, medicamente care trebuie debitate cu un ritm foarte mic. Cele cinci blocuri de injectomate au câte patru sau cinci seringi automate care pot fi puse fiecare pe alt medicament, iar, ca noutate, avem o librărie de medicamente, ca un computer, pe care le setăm dozele și medicamentele pe care vrem să le injectăm în cele 4 sau 5 injectomate. Asta ne ajută foarte mult și cred că este ceva ce și-ar dori fiecare secție de terapie intensivă”, a mai spus șeful secției ATI.

Personalul secției de Anestezie și Terapie Intensivă este compus din 10 doctori, 64 de asistente și 14 infirmiere și se aliniază la necesitățile tot mai mari și crescânde ale activității spitalului.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.