Atunci când vorbim despre francmasoneria românească, gândul nostru merge în două direcții opuse. Pe de o parte avem în minte personalitățile remarcabile din trecutul României, care au creat istoria acestui neam, au pus umărul și au construit o Românie a valorilor. Pe de altă parte, fie că dorim sau nu să acceptăm asta, atunci când vorbim despre francmasoneria actuală, imaginea pe care o avem în minte este una profund negativă și aduce în prim plan discuții legate de corupție, conflicte între loji, interese mai puțin patriotice, afaceri nepotrivite cu statul, oameni de îndoielnică ținută morală, etc. Aceste puncte de vedere diametral opuse sunt vizibile mai cu seamă în opinia profanilor, existând studii sociologice care arată că masoneria este percepută în mod negativ de peste 67% din populația țării noastre. Este o constatare care trebuie să ne dea de gândit îndeosebi nouă, celor care muncim în șantierul masonic și ne considerăm discipoli ai Maestrului Hiram. Consider că ar trebuie să lăsăm deoparte orgoliile și să ne așezăm toate obediențele la o masă fraternă unde să realizăm, sub auspiciile Marelui Arhitect al Universului, o strategie comună prin care să ne reparăm imaginea și să ne regăsim locul în societate. Pentru că rolul nostru este acela de a crea Istorie, nu doar de a trece prin ea! Ascunzându-ne în dosul funcțiilor și a gradelor, ne mulțumim cu atât. Suntem Maeștri, Prea Respectabili, Prinți ai Ierusalimului sau a Tabernacolului, Prea Puternici, Iluștri, etc. dar uităm că trebuie să mai fim și constructori. Nu vedem că șantierul nostru este vraiște, iar unele cărămizi sunt puse greșit tocmai pentru că puțini sunt cei care folosesc dalta și ciocanul, dar și mai puțini cei care știu să folosească echerul și compasul. Ori înaintașii noștri, a căror muncă a rămas vie în conștiința neamului românesc, au fost înainte de toate constructori și au dovedit asta prin faptele lor din Istorie.
În acest context, crearea unei masonerii tradiționale românești este foarte oportună. Ar fi un prim pas în apropierea opiniei publice de lojile masonice autohtone. Afirm acest lucru deoarece, potrivit altor studii sociologice, de câțiva ani românii sunt tot mai interesați de spiritualitatea tradițională românească, de trecutul neamului nostru. Practic, tot mai mulți români au în case obiecte de artizanat, emisiunile folclorice sau care prezintă lumea satului au audiențe din ce în ce mai mari, meșterii populari sunt tot mai căutați, arhitectura tradițională este repusă în drepturi, produsele tradiționale sunt din ce în ce mai apreciate, site-urile care tratează teme de spiritualitate românească au un trafic extraordinar. Asistăm așadar la conturarea unui sentiment patriotic tot mai pregnant în mentalul colectiv, care va marca pozitiv evoluția societății românești. Vorbim aici despre o renaștere a României, posibilă deoarece oamenii și-au dat seama că pentru a trăi decent, trebuie să construiască o societate decentă. Iar această construcție trebuia să aibă o bază solidă pe care au găsit-o în spiritualitatea noastră tradițională, pentru că acolo există acele elemente care au permis dăinuirea neamului nostru în veșnicia istoriei. Este vorba despre acele adevăruri ancestrale care corespund întru-totul firii noastre lăuntrice, ce ne caracterizează ființa neamului. Dacă ținem cont de ele în mod constant, sunt sigur vom evita să mai ajungem la periferia istoriei vreodată!
Luând în considerare această optică a societății actuale, se cuvine să ne adaptăm nevoilor sale, iar templele noastre să devină un spațiu de interpretare a simbolisticii românești, un loc de descifrare a tainelor ascunse în mitologia românească, în basmele, legendele, doinele, descântecele, ritualurile și tradițiile noastre autohtone. Trebuie să deschidem din nou ușile bibliotecilor, să mergem la surse, să facem corelări între dimensiunea noastră spirituală și dimensiunile spirituale ale altor neamuri, ca să stabilim odată pentru totdeauna locul neamului nostru între celelalte popoare ale lumii. Este imperios necesar ca rezultatele cercetărilor noastre să ajungă în mediul profan, însoțite de dovezile care au condus către concluziile respective. Odată cunoscută realitatea spirituală românească, se cuvine să gândim un program de dezvoltare a societății care să corespundă întru totul calităților spirituale înnăscute ale românilor. Ulterior este datoria noastră de a identifica în rândul fraților pe acei lideri care pot prezenta în fața profanilor teoriile noastre cu privire la spiritualitatea românească, precum și ceea ce dorim să construim alături de dânșii. Astfel, oamenii ne vor simți din nou aproape de ei și vom câștiga în mod cert tot mai mulți adepți, pentru că discursul nostru se mulează pe așteptările lor. Ori la ora actuală, trebuie să recunoaștem că discursul masonic clasic, nu interesează pe multă lume. Oricât am vrea, Constituțiile lui Anderson, pălesc în fața interesului manifestat fața de Legile lui Zalmoxe!
Concentrarea pe crearea unei Masonerii Spirituale Românești, consider că ar trebui să fie scopul activităților noastre viitoare. Acest demers nu trebuie privit ca o „revoluție masonică”, ci mult mai potrivită ca descriere mi s-ar părea expresia „evoluție masonică.” Este, din punctul meu de vedere, cea mai firească reacție la semnalele care vin dinspre societate. Cu alte cuvinte, devenim iarăși constructori și arhitecți. Astfel fiecare dintre noi, va așeza cărămidă lângă cărămidă, înălțând împreună un Templu al Spiritualității, în care singura muzică care se va auzi vreodată este cea a inimii neamului românesc. Am zis! (articol apărut și în revista „Cuvânt Masonic” nr. 1/2014)
Lasa un raspuns