Este vorba despre proba de dublu la care au luat startul 13 naţiuni, printre care şi echipajul României format din sportivii Bogdan Moroșan și Ciprian Tăzlăoanu. Concursul s-a desfăşurat pe durata unei singure manșe din cauza vremii nefavorabile, iar favoriții la titlu, respectiv italienii, au fost surclasați de austrieci.
Astfel, locul I și titlul de Campioni Mondiali a fost adjudecat de echipa Austriei, formată din Rupert Brueggler și Tobias Angerer (1:21.16). Pe locul II s-au clasat italienii Patrick Pigneter și Florian Clara (1:21.94), iar locul III a fost ocupat de echipajul rusesc Aleksey Martyanov și Ivan Rodin (1:22.48). Echipajul României, format din Bogdan Moroșan și Ciprian Tăzlăoanu s-a clasat pe locul 11 cu timpul de 1:28.07.
Tot astăzi s-a desfășurat și prima manșă din probele de simplu feminin și simplu masculin, urmând ca mâine să aibe loc manșele finale din cadrul celor două competiții. România este reprezentată la Campionatul Mondial de Sanie în probele de simplu de sportivii Anișoara Hutopilă, Nicoleta Burlui, Adrian Filimon, Bogdan Moroșan, Ciprian Tăzloanu și Denis Ciobanuc.
La Campionatul Mondial de Sanie pe pârtie naturală sunt prezenți Josef Fendt, președintele Federației Internaționale de Sanie, Nataliya Gart, președintele Federației Ruse de Sanie și Sorin Buta, președintele Federației Române de Bob și Sanie.
Pârtia Bucovina din Vatra Dornei este amplasată la altitudinea de 960 de metri și se află între cele două pârtii de schi ale stațiunii, Veverița și Parc. Aici, competițiile sunt extrem de spectaculoase, pista de sanie fiind una dintre cele mai rapide și tehnice din Europa. În total, la Campionatul Mondial de sanie pe pârtie naturală participă peste 100 de sportivi din 19 țări.
” Federaţia Română de Bob şi Sanie mulţumeşte Ministerului Tineretului şi Sportului, Consiliului Judeţean Suceava, Primăriei Municipiului Vatra Dornei, Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Servicului de Ambulanţă Vatra Dornei, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, SMURD Vatra Doreni şi Jandarmeriei Montane Vatra Dornei pentru implicarea şi sprijinul acordat buna desfăşurare a acestui eveniment”, a transmis Federația de Bob și Sanie prin ofițerul de presă Marian Negotei.
Lasa un raspuns