Sorin Grindeanu a fost întrebat de o jurnalistă dacă Laura Codruța Kovesi îi este antipatică.

„Nu este vorba de așa ceva! Am vorbit cu dânsa la telefon de două ori în săptămâna aceasta. Joi, la ora 11.00, am avut ședință de guvern, chiar în timpul bilanțului DNA. Guvernul a fost reprezentat la eveniment de doamna Ana Birchall”, a zis premierul la o televiziune locală.

Direcția Națională Anticorupție și-a prezentat bilanțul de activitate pe anul 2016. Ca în fiecare an, instituția a lanseat invitații de participare către toate instituțiile importante ale statului.

De obicei, la bilanțul DNA participă președintele statului, prim-ministrul, președintele ÎCCJ, directorul SRI, ministrul Juistiției, ministrul de Interne, dar și alți șefi de instituții importante.

Marele absent de anul acesta a fost premierul Sorin Grindeanu, cel care a condus ședința de Guvern, care s-a desfășurat concomitent cu ceremonia de bilanț DNA.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.