Despre istoria satului Paltinu am discutat cu profesoara Viorica Negură, care predă Limba și Literatura Ucraineană la școala generală din localitate, de mai bine de 30 de ani. De-a lungul activității profesionale se poate lăuda cu nenumărate premii la concursurile și olimpiadele disciplinei pe care o păstorește, reușind să se impună ca una dintre cele mai apreciate profesoare de limbă maternă la nivel național. Trebuie să subliniem că, în ciuda faptului că predă limba ucraineană, nu se dezice de obârșia huțulă, informând copiii în mod corect cu privire la adevărata lor origine. De la dumneaei știm că ne aflăm într-o pitorească localitate suceveană, situată în mijlocul Obcinii Feredeului, populată de ucraineni huțuli. Cel care a menționat într-un document oficial localitatea este Emil Grigorowitza, în „Dicționarul geografic”, apărut la Cernăuți în 1908, de la care aflăm că această localitate a existat de mai multă vreme, fiind așezată pe râul Boul, acolo, unde după o veche legendă, Dragoș-Vodă ar fi omorât un zimbru. Din acel timp dăinuie și denumirea pârâului „Boul” (actual „Ionu” n.r.).
Mai întâi localitatea s-a numit „Rușii pe Boul”. Potrivit lui Emil Grigorowitza, denumirea de „Rușii” vine de la populația huțănească așezată de mai multă vreme pe valea pârâului Boul. Din aceeași sursă știm că la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. XX, satul Rușii pe Boul era o așezare cu o populație destul de numeroasă și înstărită, număra 846 locuitori, majoritatea huțuli (sau huțani). Satul avea statut de comună rurală, de care aparțineau cătunele Spărturi și Trif. Mai târziu, a fost schimbată denumirea acestei localități în Valea Boului. În sat exista o școală primară, o biserică ortodoxă cu hramul „Sf. Varvara”, o Casă de Economii a populației huțule și o fabrică de cherestea. Comuna avea 68 ha teren arabil, 1057 ha fânaț, 1800 ha pășune, 5600 ha pădure, numeroase animale, păsări și stupi de albine.
Același autor spune că huțulii din Rușii pe Boul întrețineau relații cu polonii prin prințul Michail Dombrowschi. De asemenea, prin părțile locului, printre pădurile de brad, molid și fag se aflau și paltini, din care meșterii locali confecționau diferite obiecte de uz gospodăresc. Probabil că acesta a fost argumentul pentru a schimba denumirea localității în Paltinu.
Până în anul 1968, Paltinu a fost comună, iar în prezent este sat aparținător comunei Vatra Moldoviței, județul Suceava. În trecut, în această localitate a existat o școală primară, cu o singură sală de clasă și un învățător. Școala din această localitate datează din anul 1890. Actualul lăcaș al școlii a fost construit în anul 1913, iar învățământul s-a ținut în limba ucraineană și germană până în anul 1920. Din acest an s-a introdus ca limbă de predare și limba română. În urma reformei învățământului din 1848 predarea s-a făcut în limba ucraineană până în anul 1960, limba română fiind predată ca disciplină de studiu.
În anul școlar 1948-1949, pe lângă școala din centru, a fost construită o școală primară (cu clasele I-IV) în cătunul Spărturi, iar în anul 1955 s-a mărit spațiul locativ prin construirea unei clădiri cu șapte săli de clasă și cancelarie.
Tot de la doamna profesoară aflăm că „În cadrul școlii noastre funcționează un muzeu unde au fost adunate foarte multe obiecte vechi tradiționale, specifice populației huțule. După revoluție, în școala noastră s-a reintrodus limba ucraineană, fiind predată ca disciplină de studiu. Elevii din școala noastră sunt antrenați în desfășurarea multor activități extrașcolare, iar în cadrul orelor de istorie și tradiție a minorităților învață și valorifică obiceiurile si tradițiile de peste an, preluate de la străbunici, bunici si părinți.” Acest lucru ne face să credem că spiritualitatea huțulă va fi bine cunoscută și de generațiile mai tinere ale satului.
Obiceiul închistritului ouălor
Nu putem trece prin satul Paltinu fără a cuprinde în cercetarea noastră și obiceiul închistritului ouălor, obicei care face parte din viața cotidiană a păltinenilor, acesta asigurând o sursă de venit considerabilă celor care îl practică. Considerăm importantă prezentarea acestui obicei deoarece în perioada sărbătorilor Pascale, ouăle închistrite se vând foarte bine, contribuind într-o mare măsură la spiritul acestei sărbători, reprezentând totodată o ocupație tradițională cu care huțulii se mândresc și care le este specifică.
Despre acest obicei a discutat cu învățătoarea Gheorghina Aneci, care pe lângă faptul că este o persoană foarte devotată meseriei avute, este și o foarte pricepută mânuitoare a „chișiței”, precum și o bună cunoscătoare a sufletului huțănesc, familia ei fiind una dintre cele mai vechi din localitate. Sensibilitatea ei artistică se reflectă și în vorbele prin care ne-a descris arta amintită.
„Satul Paltinu, un loc parcă rupt din rai unde tradiţia şi obiceiurile şi-au lăsat amprenta vie în inima fiecărui locuitor. Aici încă mai găseşti un plug cu boi, un război de ţesut sau o femeie care scoate pâinea din cuptorul de lut. Originea ouălor închistrite se pierde în negura vremurilor, majoritatea cercetătorilor atribuindu-le o vârstă precreştină. Arta închistririi ouălor a dat naştere, în timp, unor fenomene demne de reţinut, caracteristice de altfel întregii noastre arte populare. De-a lungul veacurilor s-a constituit o anume particularizare, prin simbolistică, prin ornamentare şi prin colorit, a mai multor zone identificabile cu uşurinţă de orice cunoscător.
În cadrul fiecărei zone se pot întâlni variaţii valorice determinate de temperamentul artistic, de fantezia şi talentul creatorului, de personalitatea lui, dar pe ansamblu, trăsăturile specifice zonei sunt cele ce domină toate creaţiile. Existenţa unor asemenea creatori-artişti, deosebit de talentaţi, a dus, treptat, la apariţia unor zone în care accentul s-a pus şi se pune pe calităţile artistice ale meşteşugului.
Oul încondeiat s-a apropiat de bijuteria artistică în care primează frumuseţea în sine. Compoziţia ornamentală a sporit până la o adevărata broderie de linii, desenul a dobândit rafinament şi puritate, gama cromatică s-a amplificat, atingând treapta unor veritabile simfonii coloristice.
Bucovina este vatră a unor frumuseţi naturale fără seamăn şi a unor ctitorii istorice care ţin treze peste secole mândria şi demnitatea neamului. Aici, mai mult ca oriunde, acest meşteşug este astăzi în plină înflorire, dăruindu-ne cele mai frumoase ouă închistrite”, a spus Gheorghina Aneci.
Dumneaei ne-a confirmat că în satul Paltinu, închistritul ouălor este o tradiţie, prezentându-ne ca într-o poveste felul în care, oul prinde viaţă rezultând o adevărată bijuterie.
Totul începe ca o poveste: se ia oul alb de raţă sau găină, cu ajutorul burghiului (un instrument din fier bine ascuţit şi subţire) îl găurim, apoi prin intermediul unei seringi scoatem conţinutul, spălăm oul şi îl uscăm.
Apoi aducem celelalte personaje esenţiale.
Mai întâi culorile – sau „glasul“ oului: roşu, galbenu, alb şi negru. Apoi, chişita – instrumentul acela cu care facem vorbele să glăsuiască. Şi pentru că oul are nevoie de binecuvântare, aducem ceara – pură şi caldă, ca o zi de Înviere. Şi începem desenul. Cu grijă şi tandreţe, ca un sărut, ca aripile unei melodii începute.
Întregul câmp este adus şi el aici, să înveţe oul să vorbească.
Sovârful, nucul, mărul, cimbrişorul, coaja de corcoduş, coaja de ceapă – din acestea scot bucovinenii culorile de care se bucura o lume întreagă.
Iar vorbele – culori ale oului închistrit răsună mereu ca un cântec bătrânesc, cu voci puternice şi drepte ca un brad.
Cu alte cuvinte, tradiţia închistririi ouălor a rămas intactă în satul Paltinu, iar noi trăim cu speranţa că generaţiile viitoare vor păstra acest tezaur cu sfinţenie.
Concluzie
Comunitatea huțulă din satul Paltinu, se comportă ca o entitate care a înțeles prea bine locul ei în rândul lumii. Fără a se dezice de trecut, oamenii locului au intrat în acest secol convinși fiind că prin tradiții și obiceiuri se pot cunoaște mai bine pe ei înșiși și le pot oferi copiilor o educație care să corespundă nevoii de siguranță pe care lumea contemporană o cere. Intelectualii satului ne oferă o perspectivă normală asupra actului educațional, care vine în sprijinul copilului arătându-i cine este și ce este. Elevii din satul Paltinu nu se dezic de portul popular, nu tratează cu dispreț obiceiurile locului, ci au grijă de tradițiile satului să le ducă mai departe cu bucurie și respect. În ciuda provocărilor pe care modernitatea le ridică comunităților rurale, comunitatea ucraineană din satul Paltinu, își va păstra pe mai departe adevarata ei identitate, pe care se cuvine să o cercetăm și să o arătăm lumii în deplinătatea frumuseții spirituale ce o caracterizează.
