Un manuscris vechi de aproape 1.500 de ani, aflat la British Library, a fost tradus recent din limba aramaică şi oferă informaţii noi, controversate, despre viaţa lui Iisus.

 

Traducerea a fost realizată de profesorul Barrie Wilson şi de Simcha Jacobovic.

Potrivit acestui manuscris, numit de experţi Evanghelia Pierdută, Iisus şi Maria Magdalena au avut împreună 2 copii, iar formula Fecioara Maria nu se referea iniţial la mama lui Iisus, ci la soţia lui.

Maria Magdalena a fost o personă mult mai important decât se ştia până acum, chiar dacă ea este menţionată foarte puţin în alte texte creştine.

Manuscrisul prezintă ipoteza conform căreia Magdalena a fost soţia lui Iisus. Teoria apare şi în alte texte apocrife, fiind preluată apoi în romane celebre, precum „Codul lui Da Vinci”, de Dan Brown sau „Ultima ispită a lui Iisus”, de Nikos Kazantzakis.

Cei doi cercetători vor oferi in viitorul apropiat mai multe informaţii despre manuscris şi vor anunţa inclusiv numele copiilor menţionaţi aici.

Sursa: The Independent