Președintele PSD Suceava,  senatorul Ioan Stan, a susținut de curând o declarație politică, în care a făcut o analiză generală a alegerilor parțiale din țara noastră.

A trecut deja ceva timp de la alegerile locale parţiale şi mă consider îndreptăţit să comentez în faţa dumneavoastră câteva aspecte legate de modul cum au perceput unii dintre actorii politicii româneşti rezultatele acestui demers electoral. Pentru început îmi îngădui să afirm că în tabloul general, cel al procentelor, nu s-au petrecut schimbări majore ,cu excepția municipiului Târgu Jiu unde, personal, mă îndoiesc de calitatea pregătirii alegerilor de către responsabilii locali ai PSD. Există posibilitatea ca reuşitele succesive în acest fief al nostru să fi provocat o stare de automulţumire de natură să diminueze eforturile necesare unei victorii electorale. Dar, repet, este o părere personală. La timpul cuvenit situaţia va fi analizată în partid şi nu mă îndoiesc de faptul că vom clarifica şi ce s-a întâmplat şi ce avem de făcut pentru a recâştiga încrederea electorilor locali”, a spus Ioan Stan.

Acesta s-a referit și la comentariile unor lideri politici extrem de activi în perioada preelectorală a alegerilor parţiale şi umilitor de drastic puşi la punct de rezultatele acestor alegeri,unde, practic n-au obţinut nici un mandat.

În anticiparea alegerilor parţiale distinşii reprezentanţi ai USR au făcut declaraţii copioase cu privire la candidaţii cu care veneau în faţa electoratului. În marea lor majoritate, iertată-mi fie părerea, iluştri necunoscuţi. În unele dintre prezentările candidaţilor chiar se afirma «nu-i cunoaşteţi dar o să vedeţi ce valoroşi sunt». Până la urmă fiecare îşi face campania aşa cum crede de cuviinţă şi n-am de gând să școlarizez pe nimeni. Dar să vii după alegeri, călare pe arhicunoscutul principiu că strugurii sunt acri câtă vreme nu ajungi la ei, mai ales că nimeni nu te-a împiedicat să-ţi planifici şi să-ţi pui în practică strategia politică şi să pretinzi că trebuie schimbată legea şi că trebuie revenit la sistemul cu două tururi de scrutin în alegerea primarilor mi se pare cel puţin forţat”, a declarat Ioan Stan.

Despre legea în vigoare, senatorul Stan spune că au existat mai multe etape care s-au parcurs atunci când aceasta a fost construită, iar liderii politici ar trebui să vină cu propuneri sustenabile, nu doar cu nemulțumiri.

A fost o construcţie şi nu un dicteu. Indignaţii noştri colegi nu aveau păreri şi glas în acele vremuri? Sau încă nu existau ca mare partid politic? Cred că mai degrabă este valabilă cea de a doua prezumţie şi chiar aşa, nu-i împiedică nimeni să vină cu amendamente sustenabile, în forumul în care pentru asta au fost trimişi, în timp util pentru dezbateri în cunoştinţă de cauză şi nu după ce electoratul te-a sancţionat. Năravul, scuzaţi trebuia să spun «practica» dar m-am ferit să amplific artificial cacofonia, năravul deci de a contesta, mânat de propriile neputinţe, victoriile altora, punând eşecurile personale pe seama cadrului legislativ ,nu mai păcăleşte pe nimeni. Mai mult, te acoperă de penibil. Cu aşa o gândire ne putem aştepta la propunerea de se organiza atâtea tururi de scrutin, în alegeri de orice fel, până când, Doamne iartă-mă, câştigăm şi noi ceva! Nu aşa, la puţin respect pentru electorat, a cărui calitate se dovedeşte de multe ori net superioară unor aşa zişi lideri politici, la un minim respect zic, suntem datori cu toţii”, a conchis Ioan Stan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.