VACANŢĂ Un sat de pescari, aşa cum era Gura Portiţei în urmă cu peste două decenii, unde lipovenii îşi ridicau colibe acoperite de stuf şi îşi întindeau în apă plasele, a devenit astăzi cel mai exotic loc de pe litoralul românesc
Drumul spre Gura Portiţei trece prin Jurilovca, cea mai mare aşezare de pescari din ţara noastră. Din miniportul turistic inaugurat anul trecut, care dispune de 70 de locuri de acostare, poţi lua vaporaşul, o rapidă sau o ambarcaţiune mai lentă. O călătorie de la Jurilovca la Gura Portiţei, zonă care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu rapida, se face într-un sfert de oră, iar cu o ambarcaţiune mai lentă faci şi o oră. Transportul costă, în medie, 25 de lei de persoană.
Mai este o variantă ocolitoare, pe uscat. Traseul se poate face doar cu bicicleta pe la Vadu-Periboina, Gura Portiţei, însă oamenii locului nu-l recomandă, fiind unul riscant, iar Grindul Chituc este zonă strict protejată.
Nu te plictiseşti pe drumul pe apă până la Gura Portiţei. Legănat de valuri, vezi în jurul tău păsări ce îşi iau zborul din cuib prin faţa ta, iar din loc în loc pâlcuri de vegetaţie sparg monotonia. Şoferul bărcii ne povesteşte că ascunsă de pâlcurile de copaci este fosta casă de vacanţă a lui Nicolae Ceauşescu, care până nu demult era deschisă publicului, însă ea a fost preluată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Apă şi curcubeu
Când te apropii de mica limbă de pământ, zăreşti case zugrăvite cu alb şi albastru, sufletul deltei. După ce vaporul este ancorat la ţărm, păşeşti pe vechile pontoane pescăreşti, acum refăcute. La cheu, te aşteaptă o veche lotcă pescăreacă ce a devenit acum un ghiveci imens de flori. Peste tot, doar căsuţe tradiţionale lipoveneşti învelite de stuf.
Faci câţiva paşi şi ţi se taie răsuflarea: ce mai frumoasă plajă pe care ai văzut-o vreodată: nisip fin, de culoarea aurului, care este spălat de o apă curată, cu reflexii de curcubeu. Din loc în loc, câte un umbrar de stuf, sub care poţi să te adăposteşti de arşiţa verii.
Plaja în lungime de patru kilometri este împărţită în mai multe sectoare: publică şi strict protejată. Cea mai mare parte a fâşiei de nisip este interzisă turiştilor. Ea este despărţită de restul zonei de un gard. Peste zona interzisă sunt stăpâni doar pescăruşii. Te dor ochii de atâta lumină. Doar o întindere mare de nisip şi grămezi imense de scoici, ce se pot culege cu găleata. Speriaţi de orice om care le încalcă intimitatea, pescăruşii îşi iau zborul şi se refugiază pe apa în culori de cleştar.
În stânga, sunt câteva ochiuri de apă pe marginea cărora a crescut vegetaţie brună, locuri bune de cuibărit pentru păsările deltei.
Un singur complex turistic
La Gura Portiţei există complexul turistic Eden, deschis după anul 1990. A fost primul sat de vacanţă din România clasificat la categoria de trei stele. Investiţia s-a ridicat în acele vremuri la peste un milion de dolari. Terenul a fost concesionat pe o durată de 49 de ani.
La marginea plajei publice sunt zeci de căsuţe de lemn, vopsite în alb şi albastru, culorile lipoveneşti, ce stau la dispoziţia turiştilor. Sunt aproape toate închiriate. Aici i-am găsit pe Nicu şi pe Anca din Orşova. Au venit pentru a doua oară la Gura Portiţei, după şase ani. Spun că doar aici mai e linişte şi muzica nu se aude tare. „Se strică puţin şi Gura Portiţei. Fiica noastră a rămas la Costineşti şi noi ne-am retras aici.
Din păcate, condiţiile oferite nu sunt nici de o stea şi jumătate la banii ăştia. Închirirea unei căsuţe ne-a costat 25 de euro pe noapte, în vârf de sezon. Duşurile şi toaletele sunt la comun“, spun turiştii. Căsuţa oferă minimum de confort. Este mică, cu duşumea pe jos, însă oamenii vin aici pentru frumuseţea locului şi pentru linişte.
Tarife la cazare şi la distracţie
Complexul Eden mai oferă cazare la vile şi hoteluri. În vârf de sezon, cazarea la o căsuţă, în weekend, costă 25 de euro pe noapte. La Vila Egreta, pentru un sejur de trei nopţi, costul este de 46 euro pe noapte, de joi până duminică. Un apartament de lux la Dranov sau Holbina pentru un sejur de trei nopţi se plăteşte 110 euro pe noapte.
Pentru un sejur de maxim trei zile, transportul până la Gura Portiţie este gratuit. De la Jurilovca pleacă trei curse pe zi: la orele 9.00, 14.00 şi 18.00.
La Gura Portiţie există şi oferte de agrement. De aici, pot fi închiriate şi hidrobiciclete. Pentru două persoane, tariful este de 16 lei pentru o oră. O barcă cu vâsle, unde pot intra trei persoane, costă 50 de lei pentru o zi întreagă sau 20 de lei pentru o oră.
Accesul la piscină se face în schimbul sumei de 19 lei, iar închirierea unui şezlong de plastic costă 14 lei. Tariful este pentru întreaga zi.
Cine doreşte să facă o excursie pe canalele Dranov şi Dunăvăţ cu şalupa rapida trebuie să plătească 100 de lei de persoană. Traseul se face în patru ore.
Şi mâncarea este scumpă aici. Un borş lipovenesc costă 18 lei, iar o porţie de saramură 32 de lei. O îngheţată costă 13 lei, iar un singur papanaş, oferit ca porţie, 9 lei.
Închisă artificial de Ceauşescu
Până în anii 1965-1970, Gura Portiţei era o deschidere largă, de unde şi numele, şi avea legătură cu Marea Neagră, iar apa Lacului Goloviţa era salmastră. Nicolae Ceauşescu a vrut să folosească apa din lac la irigaţii, după ce aceasta urma să fie dulce, şi astfel s-a închis fâşia de nisip la Marea Neagră, pentru a se desaliniza lacul. Se urmărea, totodată, creşterea populaţiei de peşte de apă dulce. Bararea s-a făcut cu nisip, piatră şi stabilopozi.
După ce s-a construit digul, marea nu a mai comunicat cu lacurile. Au dispărut mai multe specii de peşte, care înainte se găseau din abundenţă, cum ar fi chefalul şi calcanul. Peştele îşi depunea icrele în apa lacului, însă cum s-au schimbat condiţiile din lac, a fost influenţată şi reproducerea lui.
Probleme mari sunt lângă Cetatea Histria, unde malurile lacului au fost înghiţite de lac, vechea plaja fiind acum sub apă.
Specialiştii actuali spun că a fost una dintre cele mai proaste lucrări făcute în vremea lui Ceauşescu.
Jurilovca. Poarta de intrare în Rai
Jurilovca, localitate situată la o distanţă de 85 de kilometri de Constanţa şi la 301 kilometri de Bucureşti, a fost cea mai mare aşezare de pescari. Toate inscripţiile din comună sunt în două limbi: română şi rusă. Oamenii de pe aceste locuri iubite de Dumnezeu sunt urmaşii ruşilor lipoveni exilaţi de prin părţile Donului şi Nistrului la începutul secolului al XIX-lea, care au refuzat să se supună regulilor canonice ale ţarului Petru cel Mare de modernizare a Bisericii Ortodoxe ruse şi de schimbare a calendarului de rit vechi, care este cu 13 zile după cel folosit de noi.
Dacă până în urmă cu câţiva ani Jurilovca era doar un punct de trecere în Delta Dunării, tot mai mulţi turişti poposesc aici, ne povesteşte viceprimarul localităţii, Galina Teleucă. O noapte de cazare la una dintre pensiunile din zonă costă între 80 şi 120 de lei.
Pe lângă ospitalitatea lipovenească, aici puteţi păşi pe urmele primei colonii greco-romane de pe teritoriul ţării noastre. Cetatea se numeşte Orgame Argamum (numele grecesc şi latin al cetăţii). În zonă s-au descoperit patru bazilici paleocreştine, dar şi cel mai vechi mormânt grecesc din tot bazinul Mării Negre.
Ţara bujorului românesc şi a măslinului dobrogean
Aici se află şi Capul Doloşman, singura faleză stâncoasă din zona litorală a României. Zona uimeşte prin frumuseţe şi măreţie, stânca fiind înaltă de aproape 30 de metri. Aici de găseşte măslinul dobrogean, o specie de plantă rară, iar pe islazul comunei Jurilovca creşte bujorul românesc, o plantă de o frumuseţe rară, ce se poate întâlni doar în sud-estul României.
La o distanţă de doi kilometri de Capul Doloşman se pot admira urmele unui castru roman, pe Insula Bisericuţa. Fiind o zonă strict protejată, loc de cuibărit şi de trecere pentru multe specii de păsări ocrotite, vizitarea insulei este interzisă, dar poate fi admirată navigând în jurul ei.
Moartea nu trebuie să te întâlnească fără barbă
Dacă ajungeţi în Jurilovca, poposiţi o vreme în biserica de pe deal de rit vechi cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“. În cea mai mare catedrală de rit vechi din ţara noastră, ridicată între anii 1838-1848, slujeşte preotul Alexe Eftei, ales dintre membrii comunităţii. Tradiţiile se respectă aici cu sfinţenie. Fiecare om din comună care îi trece prin faţă se apleacă la pământ şi îl salută pe părinte cu cuvintele „Prastite, Batiuşka!“ (Iartă-mă, părinte!), iar răspunsul partintelui este: „Bog prasti“ (Dumnezeu să te ierte!).
Tradiţiile sunt sfinte în biserică: femeile trebuie să intre în Casa Domnului doar în costum tradiţional: în zilele de post să poarte haine mai cernite, iar în restul timpului – veşminte viu colorate.
Aici, religia este sfântă. Părintele ne povesteşte că lipoveanul care nu se spovedeşte în timpul vieţii este dus la groapă fără preot.
În Jurilovca, bărbaţii trecuţi de o anumită vârstă poartă barbă, obicei impus de religie. „Cei în vârstă trebuie să fie pregătiţi pentru drumul cel lung. Bărbaţii nu au voie să se bărbierească, pentru ca moartea să nu cumva să te prindă fără barbă“, ne explică o lipoveancă.
Toate lumânările care se aprind la slujbe sunt făcute manual în micul atelier din curtea bisericii, din ceară de cea mai bună calitate cumpărată de la crescătorii de albine din ţară. O lumânare mică este vândută cu doi lei, iar cea mare are preţ dublu.
„Schitul babiţelor“
În spatele bisericii sunt mai multe căsuţe miniaturale, împodobite de multe flori. Aici este „Schitul babiţelor“, unic în ţară. Este locul unde femeile văduve vin să-şi trăiască ultimii ani din viaţă. Tradiţia datează de peste 200 de ani, când văduvele nu aveau pensie sau alte venituri, şi astfel erau luate pe lângă biserică, unde se puteau autogospodări. Tradiţia s-a perpetuat. Şi acum, în chilii trăiesc opt bătrâne.
La uşa unei căsuţe, iese Ecaterina Simion. Are 89 de ani, dar spiritul tânăr. Toţi îi spun „baba Catia“. Râde şi spune că demult, tare demult, a luat un bilet de la un papagal. În el scria că va trăi până la 90 de ani. Trupul nu o mai ajută să meargă la pescuit sau la muncile câmpului, dar este o enciclopedie vie. Ştie mai multe limbi străine: greacă, turcă, dar cel mai aproape de sufletul ei este rusa, limba în care a iubit şi în care le-a cântat copiilor în leagăn. Apoi a descoperit că poate să scrie versuri. Poeziile şi le-a învăţat şi le spune oricui are ocazia să stea de vorbă cu ea.
În vremea lui Ceauşescu, îşi aminteşte că lua pe cartelă şapte metri de stambă şi o pereche de papuci. „Când venea unul de la şcoală îi luam papucii şi îl trimitem pe celălalt“, povesteşte ea. Era greu să găsească bani pentru atâtea guri de hrănit. Odată, când în satul lor îşi deschiseseră băcănie nişte machidoni, ar fi vrut şi ea să aibă pe masă o brânză bună. „M-am gândit eu atunci să fac o poezie pentru fata machidonului. Omului i-a plăcut foarte tare şi astfel mi-a dat brânză“, râde Baba Catia.
Are patru fete şi patru băieţi. Mai trăiesc doar fetele. După ce i-a murit bărbatul, şi-a abandonat casa cu tot ce avea în ea: lucruri şi amintiri şi s-a mutat la schit. „Era mai aproape de biserică“, explică ea.
Clopotul începe să bată. Începe slujba la biserică. Toţi se îndreaptă spre locul sfânt. Şi Baba Catia se duce la slujba de la care nu a lipsit niciodată.
Lasa un raspuns