Nimic din ceea ce se întâmplă în societatea în care trăim în prezent nu rămâne neatins de fenomenul globalizării, acest fenomen devenind chiar un simbol al prezentului, un mecanism ireversibil. Este imposibil să putem cuprinde într-o definiție toate resorturile pe care le implică acest fenomen. Se poate spune că globalizarea este „sistemul nou, foarte bine uns şi interconectat“, care a înlocuit „sistemul lent, stabil, ciopârţit al Războiului Rece care dominase politica internaţională începând din 1945“. Prin această „globalizare”, parcă suntem toți „un singur fluviu”, așa cum spune Thomas L. Friedman și toți părem luați de valurile aceleiași ape și duși în aceeași direcție. Toate componentele societății noastre moderne: economia, finanțele, cultura, politica, chiar și religia într-o oarecare măsură, sunt sub mirajul capitalismului liber de piață și profită de oportunitățile acestui tip de societate care a devenit forța centrală a globalizării.
Ce este globalizarea?
Prin ce se caracterizează globalizarea? În primul rând prin faptul că a luat ființă în spațiul lumii occidentale şi s-a extins în urma dorinţei ferme şi a deciziei conştient asumate de celelalte ţări de a se conecta la acest sistem în vederea câştigării unor beneficii de pe urma lui. Acest lucru nu presupune însă niște relații deosebit de bune între partenerii aderenți ai globalizării, iar rolul fiecăruia nu este definitiv distribuit, de aici, distingem ca o caracteristică a globalizării constând în mobilitate continuă. Deși se vrea ca globalizarea să genereze oportunități, drepturi depline și egale, nimic nu este declarat ca fiind bătut în cuie și practic nu se declară valori absolute. Oamenii beneficiază de drepturi și libertăți egale, dar în mod diferit cumva, în funcție de teritoriul pe care se află și trebuie să manifeste înțelegere, inițiativă sau destulă deschidere față de semenii lor.
Problema fiecărei națiuni, apărută ca urmare a acestui fenomen al globalizării, este păstrarea identității naționale. Conform Dicționarului explicativ al limbii române acțiunea de „a globaliza” reprezintă fenomenul de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. Ce ar trebui să facem noi, românii? Să ignorăm acest fenomen, să îi ținem piept sau să îl lăsăm să ne învăluie?
Ce este identitatea națională?
În mod clar, nu putem ignora fenomenul globalizării dar cu multă înțelepciune, îl putem folosi ca o oportunitate în privința păstrării identității naționale. „Identitatea naţională a unui popor este un dat istoric, adică o însuşire înnăscută, cuvenită în mod natural unei comunităţi etnice. Ca urmare, aceasta nu se stabileşte la masa tratativelor şi nici nu poate fi atribuită unui popor de către vreo mare putere politică a momentului sau vreo organizaţie cu vocaţie mai mult sau mai puţin universală. Această noţiune fundamentală defineşte un popor o dată pentru totdeauna şi este rezultatul unui proces istoric îndelungat, care are la bază unitatea de limbă, de teritoriu, de viaţă economică, de factură psihică, de cultură şi se manifestă, în esenţă, în conştiinţa originii comune şi sentimentul apartenenţei la o singură naţiune. Naţiunea, cea mai înaltă expresie a identităţii unui popor, a apărut ca formă de comunitate umană istoriceşte necesară în perioada destrămării feudalismului şi apariţiei modului de producţie capitalist.Cu toate că are unele premise etnice şi antropologice, naţiunea este un fenomen preponderent social, rezultat al unei evoluţii istorice îndelungate, în cursul căreia diferite neamuri, popoare şi rase s-au amestecat între ele, dând naştere naţiunii”.
Identitatea naţională este definită prin intermediul culturii și cetățenii simt nevoia să aibă anumite elemente materiale și spirituale, anumite tradiții și obiceiuri prin care să-și definească apartenența la o anumită națiune. În acest fel ia naștere produsul cultural care facilitează această definire a apartenenței naționale. Produsele culturale ajung să fie consumate, în acest proces de globalizare, datorită popularităţii şi accesibilităţii acestora, nu neapărat datorită originilor acestora. Astfel, datorită globalizării am ajuns să consumăm produse tradiționale din țări în care nu am pășit niciodată, avem posibilitatea de a cunoaște obiceiuri și tradiții culturale specifice altor popoare. Asistăm la un fenomen ce implică accesibilitatea la informaţii din alte state iar populaţia ajunge să consume majoritar produse culturale din afară. Acest lucru se întâmplă din două motive principale. În primul rând, anumite ţări mai dezvoltate au avut fonduri pentru a dezvolta industrii de divertisment puternice care monopolizează pieţele ţărilor în curs de dezvoltare prin posibilitatea de a-şi populariza creaţiile prin publicitate. În al doilea rând, există state dominante la nivel global, iar această dominaţie este generată şi de imaginea lor pozitivă şi caracterul universal al culturii lor populare. Din această cauză se poate ajunge la acel fenomen de pierdere a identității naționale, căci oamenii devin doar niște consumatori ai unor diversități, care vor uita poate cărei națiuni aparțin.
Globalizare vs. identitate națională
Globalizarea și cultura naţională sunt două concepte asupra cărora au fost emise cele mai multe judecăţi, unele contradictorii. După dramaticele consecinţe ale războiului rece și ale autoritarismului ideologic, după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din America și după proaspătul Brexit, asistăm la o redefinire, dacă nu chiar la o reconstrucţie a naţionalului, a naţiunii. Cultura naţională se află într-o relaţie de contextualizare culturală cu ceea ce am numi cultura universală ori mai degrabă globală. „Globalizarea și cultura naţională” nu este doar o expresie, ci reprezintă o dilemă. Pe de o parte, procesul de globalizare, văzut atât ca proces natural, cât si ca proces dirijat, iar pe de altă parte, avem reacţia de răspuns a universului cultural, mai bine spus a patrimoniului cultural al fiecărei naţiuni. Globalizarea include exportul și impunerea modelelor culturale și socio-economice occidentale, fiind definită ca o situaţie nouă, de construcţie a unui sistem planetar caracterizat printr-o enormă capacitate de comunicare și schimburi informaţionale la scară globală. Dar cum ar putea afecta globalizarea cultura naţională română? Unii susţin că fenomenul globalizării are ca efect diversificarea culturilor naţionale, alţii – în special, francezii – susţin contrariul. Se observă tendința culturilor dominante să se impună asupra celorlalte, tendință ce conduce către o omogenizare culturală. Bineînțeles că gradul de intensitate al acestei omogenizări îl reprezintă puterea economică a fiecărui stat în parte și nicidecum valoarea culturii în sine. Dacă globalizarea este tratată doar ca proces direcționat decis doar de societățile care dețin puterea economică, atunci omogenizarea culturilor va avea un efect negative de aglutinare a diferențelor care sunt, în fond, elementele definitorii ale identității naționale. Sistemul de standardizare culturală și comportamentală specific globalizării este promovat, printre altele, și prin intermediul Internetului, al televiziunii și al spoturilor publicitare. Cultura de masă, în cea mai mare parte de provenienţă americană, având ca simboluri Mc Donald`s-uri, Coca-Cola, muzica pop, filme, divertisment – capătă dimensiuni planetare, devenind o subcultură a tuturor pământenilor – cel mai adesea criticată, dar îmbrăţişată fără rezerve mai ales de generaţiile tinere. Imaginea culturală americană este probabil cel mai vândut produs cultural contemporan. Comunicarea se produce azi aproape instantaneu, deoarece într-o lume virtuală spaţiul și timpul nu mai sunt bariere reale. Impactul extraordinar la nivelul generaţiilor tinere ne determină să afirmăm că nu putem ignora sau neglija importanţa educaţiei care să cultive specificul naţional. Cultura de origine americană poate fi integrată în cultura noastră naţională, dar limba, tradiţiile și cultura română rămân definitorii pentru identitatea culturală proprie.
Concluzie
Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit si analizat în mod diferit de către cei ce și-au asumat acest risc sau această răspundere. Cel mai mare pericol pe care îl implică acest fenomen ar fi dezumanizarea unora care s-ar lăsa înghițiți de acest fluviu. Lumea globalizată se confruntă cu numeroase probleme cum ar fi: îndoctrinarea de către televiziuni, bombardarea informațională, de cele mai multe ori contradictorie, dependența de internet și rețele de socializare, criza generală a sensurilor vieții, barbarizarea societății viitorului. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care trăiește numai pentru producție și consum, golit de cultură, politică, sens, conștiința, religie. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluția umanității sau „ultimul om” anunțat de A. Kojeve in 1947 si F. Fukuyama în 1992.
În concluzie, nu ne putem exclude din acest fenomen, dar ar trebui să îi valorificăm oportunitățile și avantajele: reducerea costurilor de producţie datorită economiei de scară; accelerarea tranzacţiilor, a schimburilor – fax, Internet, etc; creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice; extinderea puternică a pieţelor şi crearea de noi pieţe independente de anumite surse sau zone tradiţionale; creşterea eficienţei întregii activităţi economice la nivel planetar ca urmare a mişcării libere a capitalurilor, investiţiilor, tehnologiilor şi forţei de muncă spre domeniile şi zonele mai profitabile; redifinirea cetăţeniei – o nouă dimensiune a cetăţeniei îşi face apariţia, care este denumită cetăţenie globală; creşterea mobilităţii şi comunicaţii mai rapide – a devenit mult mai uşor să călătoreşti de la o ţară la alta sau să comunici cu oameni din întreaga lume; deschiderea treptată a graniţelor – ar trebui să faciliteze dezvoltarea şi aplicarea sistemelor juridice regionale şi transnaţionale de protecţie a drepturilor omului. Însă nu trebuie să uităm de efectele negative ale acestui fenomen, căruia ar trebui să-i ocolim capcanele și să-i evităm efectele negative: desfiinţarea naţiunii şi a statului naţional; reducerea locurilor de muncă în ţările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivităţii muncii; specializarea unor state în activităţi de producţie generatoare de poluare şi care necesită un consum mare de muncă, materii prime şi energie; adâncirea decalajelor economice; pericolele privind desfiinţarea unor ramuri, falimentarea unor bănci, destabilizarea vieţii economice, inclusiv a unor state, distrugerea politică/distrugerea statului – naţiunea îşi goleşte politica de substanţa sa, sunt multe amenințări la adresa mediului, distrugerea culturilor naționale sau reducerea lor la folclor; reducerea suveranității statelor căci guvernele au din ce în ce mai puţin control asupra deciziilor cheie; dezvoltarea spionajului industrial; insecuritatea economică şi financiară, crize economice şi extinse datorită legăturilor dintre pieţe, amenințarea mediului de industrie şi de exploatărea iraţională a resurselor naturale. Trebuie să avem grijă ca în drumul nostru pentru valorizarea principiilor acestui fenomen, să nu uităm de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea putând deveni un agent al sfârșitului civilizației umane în forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.
Lasa un raspuns