Una din legile lui Murphy devine parcă menită României și reprezintă o premiză care ne conduce în fapt viața. Ea susține că, dacă sunt patru căi spre viitor și toate duc către dezastru, descoperind o a cincea, nu facem altceva decât să ajungem mult mai repede la un dezastru și mai mare. Deși poate fi interpretat și așa, acest articol nu este unul politic, el încearcă să analizeze cum s-a ajuns de la efervescența socială de după 1989 la actuala asumare a poziției struțului egoist.

1990 a debutat cu 23 de milioane de arcuri care s-au destins simultan, deoarece oamenii au considerat că libertatea înseamnă să faci orice îți vine pe chelie și că drepturile lor, ani de zile negate de regimul de proastă amintire, s-au acumulat atât de mult încât STATUL le este dator, ignorând total costurile libertății abia dobândite. Conducători sau simpli cetățeni au preferat să ignore prețul social al trecerii de la defunctul comunism ascuns sub masca progresistă a socialismului multilateral dezvoltat, la strălucitoarea economie de piață. Și datoriile au prostul obicei să se adune, mai ales când România a devenit din producător de hrană, unul din cei mai mari importatori, exceptând Rusia, din estul Europei.

Un exemplu concludent al aplicării dezastruoase al economiei de piață este transformarea țării într-un imens bazar, unde TOTUL e de vânzare. Românii, timp de milenii producători, au înțeles că sunt liberi să devină, cu toții, o nație de precupeți, indiferent dacă au o tarabă închiriată în piață ori un scaun în parlament sau guvern. Toată lumea vinde ceva, ce poate sau ce crede că poate, până când DNA-ul le demonstrează că s-au înșelat. Dacă tarabagii își plătesc hibele cu bani sau ani de libertate, aleșii nostri se ascund comod în spatele unei imunități evazate de unde ne privesc superior.

Dacă italienii au o denumire specială pentru mafia celor bogați în cârdășie cu politicienii puterii, Mafia „dei collari bianchi” (mafia gulerelor albe), românii continuă să aleagă liste ale unor partide care continuă să distrugă țara, aplicând după ureche principii democratice pe care nu le-au învățat niciodată. În plus acești tapiri hrăniți de cei care au nenorocul să depindă cumva de ei, mai au și scleroza necesară pentru a uita zicala românească – sătulul nu crede flămândului – și să ne ofere cu gentilețe sfaturi din categoria celor rămase de le Maria Antoaneta, regină a Franței, care îndemna parizienii rămași fără pâine în timpul Revoluției franceze, să mânânce cozonac.

Nu știu dacă există o soluție pentru viitor, dar mai sper încă într-un reviriment moral al cetățenilor României care să se oprească azi din drumul spre prăpastie frânând corupția în viața lor. De undeva trebuie să începem, poate de la cei care călătoresc fără bilet în mijloacele de transport în comun, cu nașul pe CFR, care fug din localuri fără să plătească nota… oricât ar părea de ciudat, tot corupție este și astfel de comportament, deoarece transformă cetățeanul în delincvent.

 

 

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.