A crescut frumos!

de  Dragoș Huțuleac

Amărâtul ăla de cabanos pe care îl ştiu de la 24 de lei, acum e 56 de lei kilogramul. A crescut frumos! Era 33 de lei în februarie 2022, înainte de a începe conflictul din Ucraina. Brânza de vacă… aceeaşi pe care o cumpăr de 8 ani… 22 de lei, înainte de conflict, 35 de lei acum. Slăninuţa aia grozavă care costa 18 lei la magazinul de unde îmi fac de obicei cumpărăturile, acum e 28 de lei. De smântână nu mai zic nimic. Mai bine mai pun câţiva lei şi iau un kilogram de cabanos în plus. Apăi preţurile la produse pentru copii… Doamne iartă-mă, dar sunt mai mult decât absurde. Meniul zilei, pe care, până la izbucnirea conflictului, îl luăm cu 16 lei, acum e 25 de lei. Restul mâncării din restaurante sau fast-food-uri din nou… nu mai zic nimic. Şi nu, nu-i acuz pe proprietarii de afaceri că au crescut preţurile. Asta trebuiau să facă ca să meargă mai departe. Dar parcă prea decontăm noi, muritorii de rând, deciziile politice ale altora care afectează întreaga piaţă şi întreaga societate. Ar trebui să mai fim întrebaţi şi noi, măcar din când în când: „Mă proştilor, vă place că împrumutăm 50.000.000 de euro ca să plătim parte din datoria altui stat? Mă, da’ dacă dăm bani în avans, câteva miliarde de euro pe nişte arme vechi, având în vedere că încă nu au ajuns la noi în ţară nici măcar alea pentru care am dat bani, tot în avans, în urmă cu 10 ani, ce părere aveţi? Nu-i aşa că suntem cuminţi? Da’ ce părere aveţi că am renovat o bojdeucă cu 1,5 milioane de euro? Două camere cu sală pe mijloc… extraordinar ce eficienţi suntem! Dar oare cum vă simţiţi când ştiţi că reabilitarea Palatului Administrativ din Suceava se va face numai cu 15.000.000 de euro? Nu-i aşa că vă simţiţi norocoşi că ne aveţi la cârma ţării? La banii ăştia n-am găsit decât vreo 5 castele de vânzare prin Occident, cu tot cu domeniu. Dar erau mari! Dacă găseam unul mai mic, cât e Palatul nostru, îl cumpăram, îl luăm pe bucăţi şi îl reansamblam aici. Gura lui! Chiar rămâneau câteva milioane… fie pentru spitale, fie pentru catedrale… dar acum nu ne mai uităm la mizilicuri. Bine că se face!”

 Da, se face! Totul se face cu nişte preţuri absurde, pentru că nu sunt bani munciţi de cei care administrează bugetul ţării. Sunt banii făcuţi de noi, de cohortă. Care plătim tot mai mult pe orice, ca ei să cheltuie tot mai mulţi bani pe orice. Fără pic de responsabilitate. Fără pic de eficienţă. Fără pic de ruşine. Dar nu, nu sunt ei vinovaţi de asta. Oamenii, de obicei, au tendinţa de a crede că pot face orice dacă nu li se impun reguli. Inclusiv oamenii politici! Am zis impun, nu enumerate! Iar noi asta trebuie să facem: să-i tragem de mânecă sau să-i tragem la răspundere. Şi, totodată, să fim atenţi pe cine votăm. Vorbele frumoase nu trebuie să cântărească mai mult decât faptele. Atunci când alegem oameni să ne conducă, faptele ar trebui să fie singurele care contează atunci când le oferim votul. Şi chiar dacă nu ne place de cel care a făcut, în loc să vorbească, e mai cuminte să-l alegem pe el. Vorbele frumoase nu ţin de cald, nici nu plătesc facturi, nici nu aduc mâncare pe masă, nici prosperitate, nici schimbare, nici mai bine.