Bugetul municipiului Suceava pentru anul 2025 pune accent pe dezvoltare, alocând 52,6% din totalul cheltuielilor pentru investiții menite să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor. Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a prezentat în cadrul ședinței Consiliului Local de miercuri, 26 martie, bugetul local, subliniind că acesta nu este doar o simplă evidență a veniturilor și cheltuielilor, ci un instrument esențial de planificare administrativă.
„Ne-am propus să conturăm un buget eficient, capabil să genereze efecte semnificative pentru comunitate”, a declarat edilul, evidențiind că obiectivul principal este recuperarea restanțelor și direcționarea fondurilor mai ales către dezvoltare, nu doar către cheltuieli de funcționare.
Unul dintre principalele obiective ale administrației locale este transformarea Sucevei într-un oraș mai curat.
„Un oraș curat este prima impresie pe care o oferim, atât locuitorilor, cât și vizitatorilor”, a afirmat Rîmbu.
În acest sens, noul contract de salubrizare stradală vine cu o abordare modernizată și o flotă performantă, aliniată la standardele occidentale.
„Orașul nu este încă la nivelul dorit, trebuie scos din noroi, însă schimbările nu se vor produce peste noapte”, a adăugat primarul, precizând că eforturile administrației vor viza și extinderea spațiilor verzi, un proces ce necesită timp și ajustări.
Îmbunătățirea infrastructurii rutiere este o altă prioritate majoră. Primarul a anunțat modernizarea străzilor cu pietriș sau lut, deja finanțate pentru finalizare, precum și reabilitarea unor artere esențiale. Printre proiectele planificate se numără reconfigurarea sensului giratoriu din zona Mopan pentru fluidizarea traficului, reparațiile pasarelei Ițcani și reabilitarea mai multor sensuri giratorii.
Bugetul prevede, de asemenea, investiții semnificative în transportul public ecologic, prin achiziția de autobuze moderne, optimizarea traficului, reabilitarea unor blocuri de locuințe și dezvoltarea infrastructurii educaționale.
„O dezvoltare sustenabilă se bazează pe priorități bine stabilite. Nu mă las influențat de tendințele de moment de pe rețelele sociale. Știm direcția în care mergem și ne respectăm angajamentele”, a declarat Rîmbu.
Recunoscând problemele legate de străzi și locuri de parcare, primarul a dat asigurări că acestea sunt în atenția administrației locale.
„Victoria este cu atât mai valoroasă cu cât depășești mai multe provocări. Avem restanțe de recuperat, dar suntem pregătiți să mobilizăm resursele necesare”, a concluzionat edilul.
Estimările bugetare pentru 2025:
-
Venituri totale: 793,031 milioane lei, incluzând politica fiscală aprobată prin HCL 305/2024, alocări de la bugetul de stat, surse rambursabile (credite), surse nerambursabile și venituri ale instituțiilor finanțate integral sau parțial din venituri proprii. La acestea se adaugă un excedent de 5,970 milioane lei din anul anterior.
-
Cheltuieli totale: 799,001 milioane lei, repartizate astfel:
-
Cheltuieli de funcționare: 378,833 milioane lei.
-
Cheltuieli de investiții: 420,167 milioane lei (52,6% din total).
-
Top 10 investiții planificate pentru 2025:
-
Sistem de transport ecologic metropolitan – etapa II: 63,275 milioane lei, finanțat din bugetul local (51,645 milioane lei) și credite interne (11,63 milioane lei).
-
Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală (Asociația de proprietari Centru): 34,412 milioane lei, finanțat prin PNRR.
-
EDUDIGITAL – echiparea unităților de învățământ preuniversitar: 28,855 milioane lei, 6 proiecte finanțate prin PNRR.
-
Sistem de transport public ecologic metropolitan – etapa I: 26,837 milioane lei, finanțat din bugetul local (24,653 milioane lei) și credite interne (2,184 milioane lei), prin PNRR.
-
Sistem integrat de management și modelare urbană pentru fluidizarea traficului și îmbunătățirea calității vieții: 25,278 milioane lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027.
-
Amenajare parcare și spații exterioare aferente Sălii Polivalente: 16,781 milioane lei, finanțat din credit intern.
-
Construire creșă mare pe strada Mircea Hrișcă: 14,038 milioane lei, finanțat prin PNRR.
-
Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală (Asociația de proprietari nr. 3, lot 1): 13,852 milioane lei, finanțat prin PNRR.
-
Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală (Asociația de proprietari nr. 3, lot 2): 13,466 milioane lei, finanțat prin PNRR.
-
Extindere pe verticală (mansardare) și dotare a Școlii Gimnaziale „Miron Costin”: 9,437 milioane lei, finanțat din bugetul local (7,036 milioane lei) și credite interne (2,4 milioane lei), prin fonduri europene nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027.
Lasa un raspuns