În noaptea de marți, 3 decembrie, spre miercuri, 4 decembrie, a fost microfrezat tronsonul de coborâre de pe Calea Unirii, între străzile Cernăuţi şi Solidarităţii. Aceste lucrări au fost efectuate pentru siguranța participanților la trafic, dar și pentru a evita producerea altor accidente rutiere în acea zonă.

Conducerea Primăriei Suceava transmite mulțumiri tuturor participanților la trafic pentru înțelegere,  în intervalul 20.00-03.00 deplasarea pe sensul de coborâre făcându-se pe o singură bandă.

De altfel, conducerea unității administrativ teritoriale  a subliniat că Poliţia Locală Suceava a avut o implicare „ca la carte” atât din punct de vedere al presemnalizării zonei, cât şi a suportului oferit. Implicarea constructorului a fost, de asemenea, lăudabilă.

„A fost pentru prima dată când s-a aplicat procedeul microfrezarii în Suceava. Avem nevoie de decizii curajoase şi rapide atunci când este vorba despre siguranţa cetăţenilor, ne-am asumat acest lucru, constructorul a înţeles schimbarea de abordare în administraţie şi i-am simţit alături de noi pentru a respecta solicitările Poliţiei Rutiere. Nu va fi totul perfect dar vom face tot ceea ce depinde de noi ca să remediem rapid eventualele neconformităţi. Dacă în primăvară, ca urmare a procesului de îngheţ/dezgheţ şi a efectului generat de materialul antiderapant vor apărea fisuri sau gropi, se va turna un strat de uzură mai rugos cu piatra de carieră colţuroasă cu granulometrie de 16. Evaluam, Evoluăm!
A fost o primă măsură implementată dintre cele 3 măsuri solicitate de către Poliţia Rutieră. Urmează montarea unui parapet metalic pe trotuar şi a unor separatoare de benzi.
Suplimetar faţă de aceste solicitări vom amplasa pe fiecare sens de mers câte 2 indicatoare de viteză cu radar încorporate, indicatoare care doar vor informa conducătorii auto despre viteză din acel moment. Spre deosebire de vechea administraţie care doar dădea vina pe şoferi că circulă cu viteză prea mare, ne dorim să ajutăm participanţii la trafic să conştientizeze viteza cu care rulează.
Imediat ce vremea ne va permite, vom continua şi cu celelalte măsuri, atât pe Calea Unirii cât şi în alte zone care prezintă potenţial de accidente. Vom continua cu măsuri pe termen lung acolo unde vechea administraţie a acţionat, prea puţin prea târziu şi de cele mai multe ori greşit.
Nu putem să mutăm munţii din loc peste noapte, dar putem să mutăm câte un păi în fiecare zi, zi de zi. Fiecare acţiune cât de mică contribuie la un scop mai mare, principalul nostru scop, creşterea calităţii vieţii Sucevenilor”, a transmis conducerea Primăriei municipiului Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.