Proiectul are o valoare de peste 32,5 milioane de lei, iar lucrările vor fi realizate de compania de construcții Katar Conneg. Clădirea va fi una modernă și multifuncțională și va include o sală de spectacole cu o capacitate totală de peste 600 de persoane.

Compania de construcții Katar Conneg anunță semnarea contractului pentru realizarea Casei de Cultură a Studenților, din cadrul Campusului II al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Proiectul are o valoare totală de 32.538.593,60 lei cu TVA și reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii culturale și educaționale a universității.

Casa de Cultură a Studenților va fi situată pe strada Stațiunii, nr. 130, sat Bulai, comuna Moara, județul Suceava și va deveni un reper cultural pentru studenții instituției de învățământ superior. Clădirea va avea un regim de înălțime Demisol + Parter + Mezanin + 1 Etaj și va include o varietate de spații dedicate evenimentelor și activităților recreative și educaționale.

Caracteristicile proiectului

Din punct de vedere arhitectural, clădirea va fi proiectată astfel încât să devină un reper vizual și o atracție a zonei. Volumetria clădirii va urca în pantă dinspre intersecţie către interiorul parcelei cu o terasă „în amfiteatru” care va permite desfăşurarea unor spectacole în aer liber, dublând astfel spaţiul interior. Dinspre intersecţie va fi vizibil astfel turnul scenei care va constitui un semnal vizual pentru clădire, dar şi un fundal optim pentru spectacolelel care se vor desfăşura în aer liber.

Potrivit proiectului, imobilul va avea suprafața construită fiind de 1.340 mp. Capacitatea maximă a sălii principale va fi de 686 de locuri, incluzând vestiare, cabine, spații decoruri și alte zone funcționale.

La etaj, Casa de Cultură a Studenților include o sală multifuncțională, la care se adaugă un foyer cu garderobă, sală de repetiții, sală de dans, sală de muzică și birouri.

„Suntem onorați să colaborăm cu Universitatea <<Ștefan cel Mare>> în acest proiect semnificativ. Casa de Cultură a Studenților va fi un spațiu modern, dedicat dezvoltării culturale și recreative a studenților și suntem mândri să contribuim la realizare acestuia”, precizează reprezentanții Katar Conneg.

Acest proiect este parte integrantă a strategiei Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava de a crea un mediu educațional modern și atractiv, menit să reducă migrația studenților către alte centre universitare și să prevină abandonul școlar.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.