Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat marți, 4 decembrie, contractul pentru extinderea terminalului de pasageri de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.
Astfel, se vor realiza lucrări pentru extinderea de nord a clădirii existente, ce va cuprinde cele două zone, de plecări și de sosiri pasageri curse externe, dar și încăperi cu funcții conexe acestora, astfel încât activitatea personalului să se desfășoare conform legislației internaționale în domeniu. Noua sală de regrupare pasageri plecări externe va acomoda un număr de 170 pasageri pe oră.
De asemenea, se va extinde și terminalul existent, în partea de est, ce va avea rol de sală de grupare pasageri pentru plecări curse interne. Noua sală va deservi unui număr de 86 de pasageri pe oră.
Pentru terminalul sosiri curse externe, respectiv sala de recuperare bagaje, pe terenul adiacent clădirii, latura de nord a acesteia se va realiza un drum de legătură între platforma de îmbarcare – debarcare aeronave și clădirea proiectată pentru a permite transportul bagajelor de la aeronavă către sala de recuperare bagaje de cală.
Extinderea terminalului va elimina riscurile de încălcare a condițiilor de securitate generate de existența unui flux comun (intern/extern) la sosiri.
Realizarea lucrărilor de construire a noilor spații destinate pasagerilor va elimina disconfortul creat acestora în zona de regrupare pasageri plecări, prin eliminarea containerelor, în zona de sosiri prin eliminarea cozilor lungi generate de dimensiunea redusă a sălii, precum și în zona de recuperare bagaje de cală datorită dimensiunii reduse a benzii de bagaje.
Extinderea sălii de regrupare pasageri plecări interne dă posibilitatea cetățenilor județului Suceava și altor pasageri să călătorească la București cu un cost inferior deplasării cu autoturismul datorită utilizării de aeronave de tip C, care au capacitatea aproximativă de 160 de pasageri. Această extindere va da posibilitatea turiștilor de a ajunge mai ușor și cu costuri reduse în Bucovina, și va asigura dezvoltarea relațiilor economice cu alte regiuni din țară.
Prin realizarea investiției, Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava va putea fi certificat ca aeroport civil internațional de pasageri și va putea deveni un trafic de 560.000 de pasageri pe an.
Valoarea contractului este de 12.598.709 lei fără TVA, iar lucrările vor fi executate de asociația compusă din SC Societatea de Construcții Napoca S.A. (lider asociat), S.C. UTI Grup S.A. (asociat), S.C. GEO ARC S.R.L. (asociat) și S.C. Aero Project S.R.L. (subcontractant).
Durata contractului este de 15 luni, din care 3 luni sunt pentru proiectare și 12 pentru execuție.
Semnarea contractului pentru modernizarea Aeroportului Suceava
Președintele Gheorghe Flutur a semnat contractul pentru modernizarea terminalului de pasageri al Aeroportul Stefan cel Mare Suceava . Se va construi un nou terminal pentru curse externe, iar cel pentru cursele interne va fi extins. Flutur: Investiția va genera un interes imediat din partea altor companii aeriene de a opera și alte destinații decât cele existente http://bit.ly/2FVUZ9O#CJSuceava #Suceava #PresedinteGheorgheFlutur #AeroportulSalcea
Publicată de Consiliul Județean Suceava pe Marţi, 4 decembrie 2018
Lasa un raspuns