Când spui Turcia te gândești inevitabil la vacanță. Două zone, Antalya și Bodrum – Kusadasi, concurează pentru a atrage mii de turiști în fiecare an spre a se relaxa, a vizita și a purcede într-un periplu culinar. Bine cunoscuta stațiune BODRUM este renumită când vine vorba despre mâncare delicioasă.

Portul din Bodrum

Portul din Bodrum

Ruinele Bisericii din Bodrum

Ruinele Bisericii din Bodrum

Pide, Goezleme, Kokoreci sunt doar câteva dintre preparatele tradiţionale pe care le poți degusta în portul din BODRUM sau în restaurantele din hotelurile aflate pe costa Mării Egee.
Bodrum, sau punctul zero al rivierei turceşti, este o destinaţie specială și pentru turiștii din partea de nord est a țării.

Începând cu vineri, 7 iunie și până pe 20 septembrie, de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare din Suceava” vor decola curse charter cu destinația Bodrum, Turcia. Inițial, tour operatorul Prestige Tour anunțase ca zi de plecare ziua de joi, începând cu 6 iunie. Zborul va fi efectuat cu TAROM. Orarul de zbor este următorul: Suceava – Bodrum 15:50 – 18:00; Bodrum – Suceava  12:45 – 15:00.

Agențiile de turism din Suceava, Botoșani și Neamț le propun turiștilor vacanțe all inclusive. Celor care doresc să simtă specificul acestei zone frumoase, cu plaje cu pietre, dar cu o apă incredibil de albastră, le este recomandat să aleagă demipensiune, pentru că aici găsești zeci de restaurante diferite, cu preparate absolut delicioase. Pentru o cină la o tavernă tradiţională, preţurile încep de la 30 de euro pentru două persoane.

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Dacă vreţi să vă răsfăţaţi la un hotel de cinci stele, un sejur de o săptămână, pentru o persoană, costă în jur de 422 de euro.

Pe lângă Bodrum, puteți opta și pentru stațiunile DIDIM și KUSADASI. Destinațiile sunt surprinzătoare, fiind orașe – stațiune vibrante, în care, ca turist, nu te vei plictisi niciodată.

Kusadasi este o destinație atât pentru cei care vor să stea la soare și să facă baie în mare, dar și pentru turiștii cu rucsacul în spate, care nu vor să se plictisească. Orașul antic Efes, este un obiectiv pe care nu trebuie sa îl ratați, indiferent din care categorie de turiști faceți parte.

Orașul Efes este, probabil, cel mai bine păstrat oraș antic din lume. Cel mai simplu este să alegeți excursiile opționale organizate de agenții, pentru a nu pierde timp și pentru a gusta din plin de experiența Efes. Orașul este extraordinar și pe durata a două ore vă puteți face o idee despre civilizațiile de mult apuse.

În Kusadasi o săptămână într-un hotel costă 536 de euro pentru o persoană, în Didim 445 de euro de persoană, iar în Marmaris 457 de euro pentru o persoană. Prețurile sunt valabile pentru hoteluri de cinci stele, cu All Inclusive/Ultra All Inclusive.

Kusadasi

Kusadasi

Kusadasi

Kusadasi

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.