Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Grigore Bocanci, a informat că în data de 16.07.2024, la nivelul ISJ Suceava, s-au primit 261 norme suplimentare, dintre care: în învățământul de masă: 220 la personalul didactic de predare, 5 la personalul didactic auxiliar și 15 la personalul administrativ, iar în învățământul special: 20 la personalul didactic de predare și 1 la personalul administrativ.

Miercuri, 18 septembrie, în ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, vor fi distribuite normele didactice conform planului de școlarizare aprobat, precum și normele pentru noile grupe/clase care au fost solicitate suplimentar în baza cererilor înaintate de către unitățile de învățământ către ISJ Suceava.

„Menționăm că, în ultimii 5 ani, la nivelul județului au fost primite și distribuite cca.1000 de norme în învățământ. Acest lucru se datorează faptului că avem o populație școlară în creștere prin revenirea multor familii din străinătate, precum și a scăderii numărului de copii în clasă, conform prevederilor noii legi a învățământului.

Mulțumim, pe această cale, tuturor factorilor implicați!”, a transmis inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Grigore Bocanci.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.