Vasile Florea, patronul firmei Florconstruct, a fost reţinut în arestul IPJ Suceava pentru 24 de ore, în dosarul ce vizează gruparea infracţională de evaziune fiscală şi spălare de bani. Pe lângă Florea, alţi 38 de suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, până în această dimineaţă, la ora 9.00. Florconstruct este una din cele mai importante firme din judeţul Suceava, abonată de mai mulţi ani la contracte pe bani publici. Zilele trecute, firma a câştigat licitaţia pentru salubrizarea stradală a municipiului reşedinţă de judeţ, iar în trecut s-a ocupat de asfaltări pe bani europeni. Florea urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Toţi suspecţii din acest dosar sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Conform unor surse, se pare că şi o persoană din administraţia locală a fost audiată în acest dosar. Vom reveni cu amănunte.
Lasa un raspuns