Potrivit ISU Suceava, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă particulară din municipiul Suceava, de pe strada Mirăuţi. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul casei (construcţie din chirpici, cu acoperiş din lemn şi învelitoare din tablă, cu o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi), existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la casele învecinate. După ce au pătruns în interior, pompierii militari au găsit, pe pat, trupul neînsufleţit al proprietarului, care suferea de un handicap locomotor. În incendiu au ars bunurile din interiorul locuinţei (pat, alte obiecte de mobilier, articole textile etc.) şi s-a degradat tencuiala interioară. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de la o ţigară nestinsă pentru că proprietarul ar fi adormit cu ţigara aprinsă. În urma intervenţiei, pompierii au salvat un cal, restul casei şi locuinţele învecinate.
A murit după ce a adormit cu o țigară aprinsă
Un bărbat de 67 de ani din municipiul Suceava a murit, duminică dimineaţa, într-un incendiu care i-a cuprins casa după ce a adormit cu ţigara aprinsă.
Lasa un raspuns