Centrul de vaccinare din Iulius Mall atrage cel mai mare număr de persoane din judeţul Suceava care doresc să se imunizeze împotriva Covid-19. În luna octombrie, aici s-au vaccinat în medie 300 de persoane pe zi.
Compania IULIUS continuă să sprijine personalul medical și campania națională de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2. Astfel, cei care doresc să se imunizeze au la dispoziţie centrul din Iulius Mall, situat la etaj, vis-a-vis de Evidenţa Populaţiei. Echipa medicală este prezentă în fiecare zi, în intervalul ora 08:00-20:00 (ultima vaccinare se face la 19:30). Persoanele interesate se pot imuniza cu unul dintre vaccinurile disponibile: Pfizer–BioNTech, Moderna sau Johnson & Johnson.
Vaccinarea este posibilă și fără programare, fiind necesar doar buletinul. Accesul este permis fără certificat verde sau test.
Centrul de vaccinare din Iulius Mall s-a dovedit a fi locaţia preferată de suceveni, acesta atrăgând cel mai mare număr de persoane din judeţul Suceava care doresc să se imunizeze împotriva virusului SARS-CoV-2. În luna octombrie, aici s-au vaccinat în medie 300 de persoane pe zi.
Persoanele de altă naționalitate care locuiesc în România și vor să se vaccineze o pot face prin prezentarea unui document în care să fie prezent CNP-ul. Mai multe detalii despre campania națională de vaccinare sunt disponibile pe Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
Spațiul în care funcționează centrul este pus la dispoziția autorităților de către Iulius Mall Suceava în mod gratuit. Compania IULIUS continuă, astfel, demersul de susținere a sistemului medical inițiat încă de la începutul pandemiei, atunci când a donat peste 150.000 de euro către spitalele din orașele în care este prezentă prin proiectele sale.
Lasa un raspuns