Un minor de 7 ani, în timp ce conducea bicicleta, datorită neatenției a intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla în staționare.

Ieri, 7 iulie, în jurul orei 21.00, pe strada Codrului din satul Mihoveni, comuna Şcheia, minorul de 7 ani din satul Mihoveni, în timp ce conducea bicicleta, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 20 ani, din municipiul Suceava, ce se afla în staţionare.

După impact, părinţii acestuia l-au transportat la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, unde după consultaţia medicală s-a stabilit că necesită pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale şi nu a rămas internat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Având în vedere faptul că numai în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3 evenimente rutiere cu implicarea bicicliştilor, poliţiştii atrag atenţia cu privire la conducerea pe drumurile publice a unor astfel de mijloace de deplasare. De asemenea, în contextul vacanţei de vară pentru elevi, părinţii sunt sfătuiţi să supravegheze deplasarea copiilor pe bicicletă şi să manifeste maximă responsabilitate în vederea prevenirii unor evenimente negative.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.