Vineri, 19 aprilie, în jurul orei 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E din comuna Pârteștii de Jos, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, o femeie de 39 de ani din județul Neamț a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autobuzul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 45 de ani din județul Bacău, după care a fost proiectată în autoturismul condus de o femeie de 38 de ani din comuna Poieni Solca.

Potrivit IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto de 38 de ani și a două minore de 5 și 15 anii, ambele din comuna Poieni Solca, pasagere în autoturismul condus de aceasta.

Conducătorii auto implicați în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.