Un bărbat de 29 de ani din comuna Slatina, în timp ce conducea autoturismul pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, sâmbătă, în jurul orei 12:00, nu s-a încadrat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere prin viraj la stânga și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un localnic de 26 de ani, care circula în aceeași direcție de mers, pe banda a II-a de circulație.

Un bărbat de 48 de ani, din județul Brașov, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani, a suferit leziuni corporale ușoare.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele  fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.