Miercuri, 4 martie, în jurul orei 19.45, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din oraşul Frasin, o localnică de 26 de ani nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, moment în care, a fost acroșată de autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 27 de ani  din Republica Moldova, care circula în aceeaşi direcţie de mers şi care, deși a frânat, nu a putut evita impactul.

Potrivit IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea uşoară a unei femei de 37 de ani din oraşul Frasin, pasageră în autoturismul condus de femeia de 26 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.