La 14.12.2019, ora 17.10, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în interiorul localității Cumpărătura din comuna Bosanci, un bărbat de 61 de ani din municipiul Suceava, a surprins şi accidentat grav un localnic de 38 de ani, care se deplasa în calitate de pieton.

La faţa locului a intervenit un echipaj S.M.U.R.D., ocazie cu care, personalul medical a efectuat manevre de resuscitare a victimei, dar ulterior au constatat decesul acesteia.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului, respectiv, dacă victima se afla pe acostament sau pe sensul de deplasare al vehiculului, ori dacă era angajat într-o traversare neregulamentară.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.