Miercuri, 25 iulie, la ora 22:23, ora 22.23, Poliţia Municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că, pe strada Sucevei din localitate, a avut loc un accident soldat cu pagube materiale, iar șoferul este sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, un localnic de 52 de ani a acroșat cu partea laterală autoturismul condus regulamentar pe banda I.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto de 52 de ani a parcat autoturismul în garajul din curtea locuinței sale, după care a revenit la locul producerii accidentului, fiind identificat de către polițiști și legitimat.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns