Marți, 7 mai 2019, în jurul orei 07.35, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 în afara orașului Gura Humorului, un bărbat de 29 de ani din municipiul Suceava a efectuat manevra de evitare a unui câine apărut brusc pe partea carosabilă, ocazie cu care, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 26 de ani din comuna Cacica.

Potrivit IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea uşoară a unei femeie de 58 de ani din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani și a altor 4 tineri cu vârste între 16 și 18 de ani, pasageri în autoturismul care circula regulamentar.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.