Luni, 23 aprilie, în jurul orei 03:10, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DC 178, din comuna Drăgoieşti, pe fondul oboselii, un localnic de 22 de ani, a adormit la volan, ocazie cu care, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea conducătorului auto şi a doi tineri, unul de 24 de ani din judeţul Iaşi și celălalt de 17 ani din comuna Drăgoiești, care au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.