Polițiștii deplasați la spital, l-au identificat pe tânărul de 20 de ani, care a declarat verbal că el a condus autoturismul implicat în accident, astfel că, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit o altă situație și anume faptul că, în jurul orei 03.00, tânărul de 18 ani, ce nu posedă permis de conducere a condus autoturismul, pe DJ 178D, în oraşul Cajvana, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice, autoaccidentându-se.
După producerea accidentului tânărul de 18 ani a îndepărtat plăcuțele cu numerele de înmatriculare și a parcat autoturismul în curtea unui imobil.
Datorită leziunilor suferite, acesta nu putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Accident suspect in Cajvana
Joi, 3 septembrie, în jurul orei 04.48, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată de spitalul din localitate, despre faptul că, la unitatea medicală a fost adus un tânăr 18 ani,din orașul Cajvana, victima unui accident de circulație, el fiind pasager al autoturismului condus de fratele său, de 20 de ani.
Lasa un raspuns