Duminică, 2 ianuarie, în jurul orei 0945, M. S. din comuna Bosanci, județul Suceava, în timp ce conducea autoturismul marca Ford pe DJ 176, din direcția comunei Frumosu către comuna Moldovița, ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare pătrunzând în derapaj pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Nissan condus de numitul B. M. din municipiul Cluj-Napoca, jud. Cluj.
Urmare a impactului, C. Ș., pasageră în autoturismul marca Nissan, a suferit leziuni corporale ușoare fiind transportată la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
De asemenea, tot ca urmare a impactului, ocupanții din autoturismul marca Ford au suferit leziuni ușoare, fiind transportați cu ambulanțe la spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc respectiv Spitalul Județean de urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava. Astfel, șoferul M.S. a fosgt diagnosticat cu contuzie abdominală; M. A. (pasageră) – contuzie coloană cervicală și M. A. Ș. (pasageră) – contuzie lombară.
Conducătorii autoturismelor implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri, după care le-a fost recoltată câte o probă biologică de sânge, în vederea determinării concentrației de alcool din sânge.
S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” , prev. de art. 196 alin. 2, 3 și 4 Cod Penal.
Lasa un raspuns