Poliţia municipiului Suceava, în cooperare cu Poliția orașului Salcea a organizat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor penale şi contravenţionale la regimul circulației rutiere, obiectivul principal fiind creşterea gradului de siguranţă rutieră pe DN29.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cadrul acţiunii au fost verificate 77 de autovehicule şi au fost testaţi cu aparatul etilotest 24 de conducători auto.

Au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenționale în valoare de 7.540 lei.

De asemenea, au fost reţinute 3 permise de conducere.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.