Poliţiştii de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acţiune împotriva accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor.

În baza Planului de acţiune la nivel naţional al Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivelul judeţului Suceava, poliţiştii de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, împreună cu poliţiştii din municipiile Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Rădăuţi au organizat în data de 08 aprilie, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic, o acţiune  pe linia combaterii nerespectării dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule privind neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi pe linia nerespectării de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurilor publice.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 29.823 lei. Dintre acestea, 60 de sancţiuni au fost aplicate pietonilor pentru traversare neregulamentară. De asemenea, în cadrul acţiunilor au fost constatate 2 infracţiuni, au fost reţinute 18 de permise de conducere (dintre care 11 pentru neacordare prioritate trecere pentru pietoni) şi au fost reţinute 8 certificate de înmatriculare.

Un tânăr de 20 ani  din oraşul Vicovu de Sus a fost depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul fiind neînmatriculat şi cu numere false. S-a întocmit dosar penal pentru art. 334 al. 1 şi al. 2 din C.P. A fost depistată o femeie de 45 de ani din municipiul Suceava, care conducea autoturismul pe str. N. Bălcescu din municipiul Suceava şi care nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni. S-a procedat la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile. A fost depistată o femeie de 27 ani din mun. Suceava care conducea autoturismul pe DN 17 localitatea Păltinoasa şi care a efectuat depăşirea neregulamentară a unei coloane de autovehicule în zona indicatorului „depăşirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu, pe trecerea pentru pietoni. S-a procedat la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto şi reţinerea permisului de conducere.

“Metoda accidentului” a făcut deja multe victime în ţară. Autorii infracţiunilor de înşelăciune îşi diversifică modurile de operare, apărând noi metode pentru acest tip de infracţiune.

Deşi poliţiştii au atras în numeroase rânduri atenţia cu privire la acest mod de operare, cetăţenii încă mai cad victime unor infracţiuni de înşelăciune prin telefon. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, IPJ Suceava vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani. De regulă, pentru a fi credibili, suspecţii se dau drept avocaţi, poliţişti, procurori, medici, şi solicită telefonic bani, susţinând că rude apropiate au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie urgent de bani pentru spital, sau au fost reţinute de poliţie, iar sumele de bani reprezintă onorariul sau trebuie să acopere pagubele produse în accident.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.