În vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, pentru prevenirea şi descurajarea fenomenului infracţional, la nivel naţional, şeful Poliţiei Române, domnul chestor general Petre Tobă, a dispus organizarea acţiunii BLOCADA 2014, în perioada 16 – 19 iulie 2014.

În fiecare dintre cele trei zile ale acţiunii, la nivel judeţean au acţionat în medie 290 de poliţişti. Activităţile s-au desfăşurat în sistem integrat, pe raza judeţului acţionând poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie transporturi, operaţiuni speciale, crimă organizată, acţiuni speciale, precum şi din cadrul structurii arme, explozivi, substanţe periculoase. În cele trei zile au fost constatate 65 de infracţiuni. Dintre acestea, 25 infracţiuni au fost constatate în flagrant, ca urmare a prezenţei poliţieneşti crescute în stradă.

În urma acţiunilor desfăşurate, 73 de persoane sunt cercetate penal de către poliţişti pentru săvârşirea de infracţiuni, iar 2 persoane au fost reţinute de poliţişti şi una arestată.

Au fost organizate 130 de acţiuni şi 92 de filtre rutiere, fiind reţinute 40 permise de conducere şi 29 certificate de înmatriculare. Au fost ridicate 4 arme (2 letale şi 2 neletale) şi au fost confiscate 97 bucăţi muniţie. Au fost aplicate 1673 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 830.157 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 131.597 lei și au fost verificate 479 de vehicule şi 445 unităţi economice, confiscându-se 3011 pachete ţigarete de contrabandă.

Acţiunile de prevenire şi combatere a faptelor antisociale vor continua şi în perioada următoare, asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi legalitatea actelor de comerţ constituindu-se în priorităţi ale poliţiştilor suceveni.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.