Începând cu data de 01 decembrie 2019 polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au inițiat o serie de activități de prevenire și informare pentru reducerea riscului infracțional și victimal al minorilor înm perspectiva vacanței de iarnă.
Pe lângă activitățile cu elevii în mediul școlar, polițiștii pun un accent deosebit pe întâlnirile cu părinții în vederea responsabilizării acestora și identificării timpurii a unor schimbări comportamentale din partea copiilor.
În perioada 01 – 06 decembrie au fost deja organziate la nivel județean, cu sprijinul polițiștilor de proximitate și din cadrul posturilor și secțiilor de poliție peste 20 de acțiuni în școli, iar după orele 17.00 au fost organizate zilnic întâlniri cu părinții și conducerile unităților de învățământ.
În paralel, structurile operative desfășoară activități pentru creșterea siguranței în zona unităților de învățământ.
Astfel, în perioada 05.12.–06.12.2019, Poliția municipiului Suceava a organizat o acțiune punctuală pe raza de competență, pe linia asigurării unui climat de siguranță a elevilor și personalului didactic, protecția unităților de învățământ, prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente școlilor, precum și a absenteismului școlar.
Au fost verificate 14 unități de învățământ și 13 paznici și au fost controlate 8 societăți comerciale din zona unităților de învățământ.
Au fost legitimate 94 de persoane și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.540 lei.
Și în perioada următoare până la debutul vacanțeo de iarnă aceste activități vor continua, fiind abordate subiecte specifice sezonului rece: siguranța rutieră, perocolele utilizării neuatorizate a meterialelor pirotehnice, plecările voluntare de acasă și din centrele de plasament, consumul de alcool și substanțe interzise, criminalitatea contra patrimoniului și persoanei.
REAMINTIM CÂTEVA RECOMANDĂRI PENTRU SIGURANȚA COPIILOR
-Când sunteţi singuri este bine să nu purtaţi cheia de la locuinţă la vedere şi nici să o ascundeţi în locuri unde ar putea fi găsită uşor de răufăcători;
– Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun că sunt trimişi de părinţii voştri. Uşa trebuie să fie mereu încuiată şi asigurată cu lanţul de siguranţă;
-Nu spuneţi persoanelor străine care sună la telefon că sunteţi singuri acasă;
-Sunaţi / mergeţi la un vecin de încredere în cazul în care vă este frică, vă simţiţi ameninţaţi sau aveţi o urgenţă;
-În caz de nevoie sunaţi-vă părinţii, rudele sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112.
-Respingeţi orice apropiere sau atingere fizică din partea unor necunoscuţi. Dacă întâlniţi astfel de persoane spuneţi acest lucru părinţilor şi poliţiştilor pe care îi vedeţi.
-Când sunteţi singuri nu vă urcaţi în autoturismele unor necunoscuţi indiferent ce vă spun sau vă oferă;
-Nu primiţi jucării, bani sau dulciuri din partea unor persoane necunoscute;
-Nu vă lăudaţi cu bunurile şi banii pe care părinţii voştri le au în casă, hoţii vă pot lăsa fără ele;
-Dacă un necunoscut vă abordează, evitaţi-l;
-Nu vă lăsaţi niciodată invitaţi de un necunoscut la o prăjitură, la o petrecere sau la o plimbare cu maşina;
-Nu însoţiţi niciodată singuri un străin într-o casă pe care nu o cunoaşteţi;
-Nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi;
-După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu traversaţi strada prin faţa ori prin spatele acestora;
-Traversaţi străzile doar prin locurile special amenajate şi asiguraţi-vă cu atenţie înainte de a vă angaja în traversare;
Protejaţi-vă copiii:
-obişnuiţi-vă copilul să fie punctual;
-nu uitaţi: nu doar fetele ci şi băieţii pot fi agresaţi sexual;
-nu lăsaţi copii mici să plece în stradă sau în locuri publice fără supraveghere şi nu le permiteţi să meargă singuri în locuri izolate;
-fiţi prudenţi cu persoanele care manifestă prea mult interes faţă de copilul dumneavoastră;
NU UITAŢI NICIODATĂ!
Copiii nu sunt în stare să se apere singuri deci pot deveni uşor victime ale adulţilor.
Dacă aveţi cunoştiinţă despre astfel de situaţii, în care copiii sunt agresaţi, anunţaţi de urgenţă Poliţia prin apel 112!
Lasa un raspuns