În cursul acestui weekend, pompierii suceveni s-au confruntat cu o misiune de stingere a unui incendiu în orașul Solca, pe data de 18 mai și una de salvare a unui patruped căzut în canal, în ziua de duminică, 19 mai.

Sâmbătă, 18 mai, pompierii militari de la Garda de intervenţie Solca au intervenit pentru lichidarea şi localizarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din oraşul Solca. La sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta violent la un adăpost de animale şi la un depozit de furaje de la o gospodărie, precum şi la adăpostul de animale de la o gospodărie învecinată, cu pericol de propagare la locuinţe. Pompierii militari au reuşit menţinerea incendiului în limitele găsite, stopând extinderea flăcărilor la case.

Au ars un depozit de furaje pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, acoperişul acestuia pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, acoperişul adăpostului de animale pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp, o căruţă, o tocătoare de furaje şi o tonă de fân, toate acestea fiind de la gospodăria de unde a pornit incendiul.

La gospodăria învecinată, incendiul a distrus un perete din lemn de la adăpostul de animale pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp.

Pentru lichidarea incendiului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, încadrate cu 9 subofiţeri de la Garda de intervenţie Solca, împreună cu o autospecială de la SVSU Arbore cu 5 pompieri voluntari.

În urma primelor cercetări efectuate de pompieri, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Nu s-au înregistrat victime.

În data de 19 mai, în jurul după-amiezii, un echipaj de pompieri militari de la Detaşamentul Suceava a intervenit pentru salvarea unui câine căzut într-un canal din Parcul Şipote din municipiul Suceava. Un pompier a coborât în canalul de 4 metri adâncime, reuşind să scoată animalul viu şi nevătămat.

Azi dimineaţă, 20 mai, la sediul ISU, pompierii militari suceveni au fost gazda unei clase de copii de la Şcoala Generală nr. 1 din municipiul Suceava. Entuziasmaţi, copiii au ascultat cu cea mai mare atenţie prezentarea tehnicii de intervenţie făcută de către pompierii militari de la Detaşamentul Suceava. La finalul prezentării, pompierii au fost răsplătiţi cu câteva cântece şi poezii interpretate de către copii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.