În baza legii 46/2008 Codul Silvic, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu dispoziţiile transmise de Direcţia Silvică Suceava, respectiv de către Garda Forestieră Suceava, angajaţii Ocolului Silvic Breaza împreună cu personalul delegat al Gărzii Forestiere Suceava, în anii 2019 – 2020 s-a efectuat preluarea în pază a unor suprafeţe aparţinând persoanelor fizice care nu au avut contract sau , din diverse cauze, au avut contract reziliat.

Potrivit Ing. Mihai Liţu, șef al Ocolului Silvic Breaza, în perioada mai sus menţionată au fost făcute 351 controale de fond de către personalul Ocolului Silvic Breaza pentru o suprafaţă de 583,53 ha.

„Pentru suprafaţa de 219,29 ha delegaţii Gărzii Forestiere Suceava, după notificarea O.S. Breaza cu un număr de 214 controale de fond, au întocmit actul de constatare final, documentaţia fiind aprobată de Ministerul Mediului , Apelor şi Pădurilor, decontându-se serviciile silvice”, a transmis ing. Mihai Liţu.

Pe diferenţa de suprafaţă însumând 364,24 ha, personalul Ocolului Silvic Breaza a efectuat 137 controale de fond şi a notificat Garda Forestieră Suceava, în vederea întocmirii actului de constatare final, pentru a se putea depune documentaţia la Ministerul Mediului , Apelor şi Pădurilor.

Arondarea ocolului se prezintă astfel :

* 6734,81 ha fond forestier de stat,
* 1065,56 ha fond forestier aparţinând U.A.T.-urilor,
* 6432,87 ha fond forestier proprietate a persoanelor fizice,
* în derulare sunt un număr de 630 contracte de prestaţie silvică, însumând 4501 ha.

La 31.12.2020, ocolul Breaza gestiona 1820 contracte încheiate cu proprietari persoane fizice, cu un număr de 19 Amenajamente Silvice in vigoare.
Ocolul Silvic Breaza continuă, face efortul de a derula în cele mai bune condiţii această activitate, colaborează cu instituţiile statului implicate şi mulţumeşte tuturor celor implicaţi pentru îndrumare, sprijin şi profesionalism.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.