În perioada 13-14 octombrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va asigura măsurile de ordine în vederea desfăşurării în condiții de siguranță a următoarelor manifestări:

– “ Târgul Mărului”, ediția a XV- a (Mun.Fălticeni);
– “Festivalul Fanfarelor”, ediția a IV-a (Mun.Fălticeni);
– Meciul de rugby dintre C.S.M Bucovina Suceava – RC Gura Humorului (stadionul “Unirea” din mun. Suceava) și meciurile de fotbal din ligile a IV-a și a V-a dintre echipele C.S.M Bucovina Suceava – RC Gura Humorului, L.P.S Suceava – A.C.S. Viitorul Verești, A.S. Vânătorul Dorna Candrenilor – C.S.O Siretul Dolhasca, F.C. Pojorîta – A.S. Sporting Poieni Solca, A.S. Locomotiva Dornești – A.S. Polul Nord Brodina, A.S. Avântul Frasin – A.C.S. Forestierul Frumosu, A.S. Bistrița Broșteni – A.S. Balada Ciprian Porumbescu.

În vederea prevenirii unor incidente nedorite, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava recomandă participanților la manifestări să respecte precizările organizatorilor și ale jandarmilor, să evite implicarea în conflicte de orice natură și să aibă un comportament decent, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forțelor de ordine.
Totodată, jandarmii vor acţiona zilnic în cadrul dispozitivelor de menţinere a ordinii publice organizate în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava în localităţile în care funcţionează structuri de jandarmerie, iar efectivele posturilor de jandarmi montane (Vatra Dornei, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Suceviţa, Frasin şi Gura Humorului) vor desfăşura activităţi preventive pe traseele turistice şi în staţiunile montane de interes naţional, pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, respectarea legislaţiei privind organizarea activităţilor de picnic, a normelor de mediu şi a celor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*