Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă, joi, amânarea lansării Programului privind casarea autovehiculelor uzate. Crearea conturilor va putea fi realizată din 14 octombrie.

”În urma discuţiilor purtate cu asociaţiile implicate în desfăşurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unităţi administrativ-teritoriale, a reieşit necesitatea actualizării anumitor condiţii, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanţare aferent acestui program”, a transmis, joi seară, AFM, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 14 octombrie 2022.

”Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate”, anunţă AFM.

Ulterior, în perioada 21 octombrie 2022, ora 10:00 – 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.