Vineri, 29 noiembrie, în jurul orei 18:50, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 175A din municipiului C-lung Moldovenesc, pe fondul neadaptării vitezei, un localnic de 20 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț de pe marginea drumului. 

 În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a unei minore de 15 ani din municipiul C-lung Moldovenesc, pasageră în autoturism, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind suspectă de fractură de  membru inferior.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.